C******* R***** I*** V*****
PetentÎn temeiul art.450 Cod procedură penală, respinge ca neîntemeiată cererea formulată e petentul condamnat C******* R***** I*** V*****, fiul lui Virgil şi Maria, născut la data de 01.02.1985, în oraşul Târnăveni, CNP *********2510, deţinut în Penitenciarul Tg.-Mureş, prin care solicită liberarea condiţionată din executarea pedepsei de 2 ani şi 3 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr.10/2007 a Tribunalului Mureş. Respinge ca neîntemeiată şi contestaţia acestuia, formulată împotriva hotărârii Comisiei de propuneri pentru punerea în libertate condiţionată, de amânare cu peste 4 luni a liberării sale condiţionate. În temeiul art.450 alin.2 Cod procedură penală, stabileşte ca termen după care petentul poate formula o nouă cerere de liberare condiţionată, data de 08.06.2007. În temeiul art.192 alin.2 Cod procedură penală, obligă petentul la plata sumei de 60 lei cheltuieli judiciare avansate de stat. Suma de 40 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Mureş. Cu recurs în 3 zile de la comunicare pentru petent şi de la pronunţare pentru procuror. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 20 aprilie 2007.
Amână cauza la un nou termen de judecată; Emiterea unei adrese către Arhiva penală a Judecătoriei Tg.Mureş pentru a se proceda la acvirarea, spre studiu, a dosarului nr. 100/2006, la prezentul dosar. Citarea petentului din Penitenciarul Tg.Mureş.