B**** C*********
ReclamantS* L**** P******* S**
PârâtPENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE: Admite cererea formulată de către creditorul Bădoi Constantin, domiciliat în comuna Bascov, sat Valea Ursului nr.33, jud. Argeş în contradictoriu cu debitoarea S* L**** P******* S**, cu sediul în Piteşti, B-dul Petrochimiştilor KM 5 nr. 44, jud. Argeş. Autorizează pe creditor să procedeze la îndeplinirea obligaţiei stabilită în sarcina debitoarei prin sentinţa civilă nr. 260/C/21.12.2004 a Tribunalului Comercial Argeş irevocabilă, în sensul de a ridica baraca metalică deţinută de debitoare pe terenul, proprietatea acestuia. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Aprilie 2007.
Amână pronunţarea până la 12.04.2007. Pronunţată în şedinţă publică.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE: Admite cererea formulată de pârâtă, prin reprezentant, prin care solicită amânarea cauzei în vederea soluţionării cererii de strămutare. Amână judecarea cauzei la data de 05.04.2007, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Martie 2007.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE: Admite cererea formulată de pârâtă, prin reprezentant, prin care solicită amânarea cauzei pentru lipsă de apărare. Amână judecarea cauzei la data de 15.03.2007, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Februarie 2007.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE: Reia procedura de citare cu părţile. Emite adresă către reclamant, cu menţiunea de a achita taxa judiciară de timbru cu suma de 8 RON şi timbru judiciar în valoare de 0,3 RON, sub sancţiunea anulării cererii ca fiind netimbrată. Amână judecarea cauzei la data de 22.02.2007, pentru când se citează părţile. Pronunţată în şedinţa publică de la 01 Februarie 2007