A****** D********* S*******
Intimat ReclamantI********* D* C******** - D********* P***** P********** M*********
Recurent pârâtDeclină competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Piteşti. Cu recurs în 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică azi 01 Noiembrie 2007, la Tribunalul Argeş-Secţie Civilă.
Admite recursul. Modifică sentinţa în sensul că respinge acţiunea principală si admite cererea reconvenţională si obligă reclaamnta-pârâtă la plata sumei de 5217,68 lei, reprezentând sumă plătită în plus în baza contractului de concesiune nr. 121/12.11.2003 către pârâta-reclamantă. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 25.10.2007, la Tribunalul Argeş, secţia civilă.
amanare pronunţare 25.10.2007
Amână judecarea cauzei la 22.10.2007 pentru a da posibilitate reprezentantului recurentului-pârât să ia cunoştinţă de conţinutul întâmpinării. În vederea discutării timbrajului pentru cererea de recurs, pune în vedere reprezentantului recurentului-pârât să facă demersuri pentru a cunoaşte soluţia pronunţată în cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru formulată la fond în sensul de a depune la dosar o copie a încheierii prin care s-a soluţionat cererea. Se citează intimata-reclamantă. Pronunţată în şedinţa publică de la 01 Octombrie 2007, la Tribunalul Argeş, secţia civilă