S***** M* E******
CondamnatÎn baza art. 456 C.pr.pen. rap. la art. 455 şi art. 453 lit. c C.pr.pen. respinge ca neîntemeiată cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul STANCU EMANUEL, fiul lui Marin şi Elena, născut la data de 03.10.1983, în prezent aflat în Penitenciarul Ploieşti, cu privire la pedeapsa de 4 ani şi 8 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 198/2007 a Judecătoriei Urziceni, definitivă prin neapelare . În baza art. 192 alin. 2 C.pr.pen. obligă condamnatul la 60 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei – onorariul apărătorului din oficiu – va fi avansată din fondul Ministerului Justiţiei . Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare, pentru condamnat de la comunicare . Pronunţată în şedinţă publică, azi 11.12.2007.
Având în vedere procesul - verbal încheiat la data de 27.11.2007, depus la dosarul cauzei, din care reiese că prin Hotărârea nr. 28/23.10.2007 a Colegiului de Conducere al Judecătoriei Ploieşti s-a decis desfiinţarea completului de judecată căruia i-a fost repartizat iniţial spre soluţionare prezentul dosar, şi repartizarea acestuia în conformitate cu dispoziţiile art. 99 pct. 11 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanţei, precum şi în conformitate cu art. 15 din Ordinul de serviciu nr. 5/2007 aprobat de Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 1/05.01.2007 de către Preşedintele Secţiei Penale, instanţa va dispune repartizarea dosarului spre soluţionare unui alt complet de judecată, în sistem ciclic, şi va acorda un nou termen de judecată D I S P U N E Amână judecarea cauzei la data de 11.12.2007, sala 4, pentru când se va cita condamnatul cu datele de stare civilă la locul de deţinere . Dată în şedinţă publică, azi, 27.11.2007.
termen 27.11.2007 sala 4
termen 30.10.2007 sala 4
termen 16.10.2007 sala 4