P***** G****
ReclamantV******** E********
PârâtV******** A**** F******
PârâtV******** O****** V******
PârâtV******** E***** A****
PârâtHotărâre, Respinge acţiunea. Obligă reclamantul la plata sumei de 500 lei, către pârâta V******** E********, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând c/v. onorariu avocat Ciulei Gheorghe, Baroul Caraş-Severin. Definitivă. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 20.02.2008 . Preşedinte,
AMÂNAT PRONUNŢAREA LA DATA DE 20.02.2008.
Admite cererea de amânare formulată de reprezentantul pârâtelor. Amână judecarea cauzei la data de 13.02.2008, termen dat în cunoştinţă celor prezenţi. Ataşarea dosarului de fond nr. de fond nr.291/273/2006 al Judecătoriei Oraviţa, în care a fost pronunţată sentinţa civilă nr.283/13.03.2006 cu privire la sechestrul asigurator privind spaţiu comercial tip aluminiu,”chioşc”. Pronunţată în şedinţă publică,azi 23.01.2008
Amână judecarea cauzei la data de 23.01.2008, termen dat în cunoştinţă celor prezenţi. Efectuarea de adresă la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul CS pentru a da relaţii cu privire la faptul, dacă persoana juridică SC TOP GRILL ORAVIŢA Asociaţie Familială mai funcţionează s-au nu în prezent, respectiv asociaţii. Efectuarea de adresă la Primăria Oraviţa pentru a comunica o copie a autorizaţiei de înregistrare a persoanei juridice A.F. Vrănianţu TOP GRILL Oraviţa Asociaţie Familială nr.27/21.03.2005. Ataşarea dosarului de fond nr. de fond nr.291/273/2006 al Judecătoriei Oraviţa, în care a fost pronunţată sentinţa civilă nr.283/13.03.2006 cu privire la sechestrul asigurator privind spaţiu comercial tip aluminiu,”chioşc”. Pronunţată în şedinţă publică,azi 19.12.2007
Amână judecarea cauzei la data de 19.12.2007, termen dat în cunoştinţă celor prezenţi. Efectuarea de adresă la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul CS pentru a comunica faptul dacă din evidenţe, relaţii cu privire la data înfiinţării, sediul, administratori , dacă este sau nu în lichidare judiciară, dacă este cazul a se arăta denumirea şi adresa lichidatorilor, capitalul social subscris,cu privire la SC TOP GRILL Oraviţa şi A.F.Vrănianţu TOP GRILL Oraviţa. Faţă de cele puse în discuţie cu privire la citarea SC TOP GRILL Oraviţa şi a OCPI Oraviţa, instanţa urmează a se pronunţa la termenul următor de judecată, pentru ca reprezentantul pârâtelor să studieze înscrisurile depuse în probatoriul cauzei. Citarea pârâtelor lipsă. Pronunţată în şedinţă publică,azi 28.11.2007.
Amână judecarea cauzei la data de 28.11.2007, termen dat în cunoştinţă celor prezenţi. Instanţa dispune din oficiu a se efectua adresă la Biroul C.F. Oraviţa pentru a ne comunica o copie a încheierii de C.F. 1629/2006 şi o copie a documentului care a stat la baza înscrierii în C,F, a proprietăţii S.C. „TOP GRILL”. Reprezentantul pârâtelor va depune întâmpinare şi probatoriu. Citarea pârâtelor lipsă. Pronunţată în şedinţă publică,azi 31.10.2007.
Amână judecarea cauzei la data de 31.10.2007, termen dat în cunoştinţă celor prezenţi. În vederea constituirii legale a completului de judecată şi principiul continuităţii cauzei. În vederea angajării unui apărător de pârâte. Citarea pârâtelor lipsă. Pronunţată în şedinţă publică,azi 17.10.2007.