B***** N****** I*****
InculpatC******* S****
Parte vătămatăS******* D* U****** "*************
Parte civilăAMANA PRONUNTAREA CAUZEI LA DATA DE 09.04.2008. S.P. 634/09.04.2008. Condamnă pe inculpatul B***** N****** I***** la o pedeapsă de 1 (una) lună închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 11 alin. 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a Cod penal, în referire la art. 76 alin. 1 lit. e Cod penal (faptă săvârşită la data de 28.10.2006). Condamnă pe inculpatul B***** N****** I***** la o pedeapsă de 2 (două) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 73 lit. b Cod penal si art. 74 alin. 1 lit. a Cod penal, în referire la art. 76 alin. 1 lit. e Cod penal (faptă săvârşită la data de 28.10.2006). În temeiul art. 33 lit. a Cod penal şi al art. 34 lit. b Cod penal, contopeşte pedepsele aplicate, stabilind ca inculpatul B***** N****** I***** să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 (două) luni închisoare, fără adăugare de spor. În temeiul art. 81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 (doi) ani şi 2 (două) luni, stabilit în condiţiile art. 82 Cod penal. Respinge pretenţiile civile formulate de partea civilă C******* S****. Obligă pe inculpatul B***** N****** I***** la plata sumei de 925 lei cu titlu de despăgubiri materiale (cheltuieli de spitalizare), către partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” Galaţi. În temeiul art. 118 alin. 1 lit. b Cod penal confiscă de la inculpatul B***** N****** I***** o sabie, obiect material al infracţiunii prev. de art. 11 alin. 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991. În temeiul art. 191 alin. 1 Cod de procedură penală, obligă pe inculpatul B***** N****** I***** la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 09.04.2008. PROCES-VERBAL În temeiul art. 359 Cod de procedură penală, atrage atenţia inculpatului B***** N****** I***** asupra consecinţelor prevăzute de art. 83 Cod penal, în cazul săvârşirii, cu intenţie, în interiorul termenului de încercare, a unei alte infracţiuni.
TERMEN : 07.04.2008, SALA 6, TIMPUL 1 - pentru lipsa de procedura cu inculpatul, pentru a fi audiati martorii lipsa.
TERMEN : 03.03.2008, SALA 6, TIMPUL 1 - pentru lipsa de procedura cu partea civila Spitalul Jud.Gl. si pentru a fi audiati martorii lipsa.
Amână judecarea cauzei la data de 04.02.2008 sala 6 t.1 pentru lipsa de procedură cu Spitalul Judeţean , pentru audierea martorilor şi pentru lipsa de apărare a inculpatului-.