C*** Ş*****
InculpatC*** D****** M******
Parte civilăO****** V*****
MartorR***** D******
MartorI**** V*******
MartorÎn baza art. 334 Cod proc. Penală respinge schimarea încadrării jurudice a faptelor. Condamnă pe inculpatul C*** Ş*****, fiul lui Viorel şi Magdalena, născut la 20.12.1983 în mun. Suceava, jud.Suceava, domiciliat în satul şi comuna Mitocu Dragomirnei, jud.Suceava, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prev.de art.180 alin.2 Cod penal. Face aplicarea art.71 alin.2 rap. La art. 64 lit.a teza a II-a şi lit.b Cod penal. În baza art.81 Cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei de 1 (un) an închisoare aplicată inculpatului prin prezenta, pe o perioadă de 3 (trei) ani, ce constituie termen de încercare în baza art.82 alin.1 Cod penal. Face aplicarea dispoziţiilor art.71 al.5 Cod penal. În baza art.359 Cod proc. Penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 şi urm. Cod penal. În baza art.14 rap. La art.346 alin.1 Cod proc. Penală, admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Judeţean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, şi obligă pe inculpat la plata sumei de 51 lei către partea civilă, cu titlu de daune materiale. În baza art.14 rap. La art.346 alin.1 Cod proc. Penală admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă C*** D****** M******, şi obligă pe inculpat la plata sumei de 2000 lei către partea vătămată, cu titlu de daune mprale. În baza art.191 alin.1 Cod proc. Penală obligă pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 200 lei, din care suma de 100 lei, cu titlu de onorariu avocat din oficiu, se va înainta din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului de avocaţi Suceava. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 15.06.2007.