C****** N******
InculpatN***** G*******
MartorCondamnă pe inculpatul C****** N****** pentru săvârşirea infracţiunii silvice de tăiere fără drept de arbori prevăzută de art. 32 alin. 3 O.G. 96/1998, cu aplicarea art. 74,76 Cod penal, la pedeapsa de 5 (cinci) luni închisoare. În temeiul art. 81,82 Cod penal, suspendă condiţionat executarea pedepsei pe o perioadă de 2 ( doi) ani şi 5 ( cinci) luni. Atrage atenţia asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal. Interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a – c Cod penal, în condiţiile art. 71 Cod penal. În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare. În temeiul art. 189, 191 Cod procedură penală, obligă inculpatul la 210 lei RON, cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei, onorariul avocat oficiu la cercetarea judecătorească, avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, 19.12.2007.
Amână pronunţarea hotărârii la data de 19.12.2007.
Amînă judecarea cauzei ptr.administrarea probatoriului.
Amînă judecarea cauzei la data de 07.11.2007 pentru lipsa procurorului şi ptr.a se emite adresă BCAJ, conf.art.171 c.pr.penală.