Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Admite apelul declarat de inculpatul Deac Pavel, fiul lui Petru şi Erica, născut la data de 11.06.1970 în com. Cîrlibaba, jud. Suceava, cu acelaşi domiciliu, CNP *********6054. Desfiinţează în parte sentinţa penală nr. 279 din 17.10.2007 pronunţată de Judecătoria Vatra Dornei în dosarul nr. 136/334/2007 şi, în rejudecare: Condamnă pe inculpatul Deac Pavel pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere ilegală de arbori prev. de art. 32 alin. 1 din OG 96/1998, modificată prin Legea nr. 183/2005 cu aplic. art. 75 lit. c Cod penal, art. 74, 76 lit. e Cod penal şi art. 37 lit. a Cod penal, prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 32 alin. 2 din OG 96/1998, modificată prin Legea nr. 183/2005 cu aplic. art. 75 lit. c Cod penal, art. 74, 76 lit. d Cod penal şi art. 37 lit. a Cod penal - la pedeapsa de 1 (una) lună închisoare (în loc de 2 (două) luni închisoare) . Obligă inculpatul să plătească Direcţiei Silvice Suceava suma de 1.267,53 lei (în loc de 1.508,36 lei). Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt contrare prezentei decizii. Cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului, din care suma de 100 lei onorariu avocat oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul de Avocaţi Suceava. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 03 decembrie 2007