P******** D* P* L**** J********** G*****
ApelantL*** G***
Intimat InculpatS***** I**** A***
Intimat InculpatD******** M*****
Apelant InculpatS*** M***** S**** S***
Intimat Parte vătămatăAdmite cererea de îndreptare a erorii materiale cu privire la sentinţa penală nr. 682/03.04.2009 pronunţată de Judecătoria Galaţi .
Amână pronunţarea cauzei la data de 31.03.2009 Amână pronunţarea cauzei la data de 03.04.2009 s.p.682 I. În baza art. 208 alin.1-209 alin.1 lit.a Cod penal condamnă pe inculpatul L*** G*** la pedeapsa închisorii de 3(trei) pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. În baza art. 81 din Codul penal, suspenda condiţionat executarea pedepsei, pe durata unui termen de incercare de 5(cinci) ani stabilit in conditiile art. 82 din Codul penal. În baza art. 71 Cod penal interzice condamnatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a şi lit. b din Codul penal, pe durata executării pedepsei. În temeiul art. 359 Cod pr. penală raportat la art. 83 C. penal , atrage atenţia condamnatului cu privire la revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei În temeiul art. 71 alin. 5 cod penal, suspendă executarea pedepselor accesorii. II. . În baza art. 208 alin.1-209 alin.1 lit.a Cod penal cu aplicarea art. 37 lit.a Cod penal condamnă pe inculpatul STROIA IFRIM-ALIN la pedeapsa închisorii de 3(trei) pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. În baza art. 83 Cod penal revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante de 1 an şi 2 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 434/24.02.2005 a Judecătoriei Galaţi şi dispune executarea în întregime a pedepsei alături de pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre cu care nu se contopeşte. În baza art. 88 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată durata arestării preventive de la data de 08.08.2003 la data de 09.01.2004. În baza art. 71 Cod penal interzice condamnatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a şi lit. b din Codul penal, pe durata executării pedepsei. III. . În baza art. 208 alin.1-209 alin.1 lit.a Cod penal cu aplicarea art. 37 lit.a Cod penal condamnă pe inculpatul D******** M***** la pedeapsa închisorii de 3(trei) pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 6 ani 7 luni şi 7 zile aplicată prin sentinţa penală nr. 2015/30.08.2006 a Judecătoriei Galaţi rămasă definitivă prin decizia penală nr. 144/19.03.2007 a Curţii de Apel Galaţi în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor astfel: - pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 208 alin.1-209 alin.1 lit. a,g, i Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal şi a art. 37 lit.a Cod penal (faptă din data de 17.02.2005) - restul rămas neexecutat de 2 ani 7 luni şi 7 zile stabilit ca urmare a revocării graţierii pedepselor de 3 ani şi 2 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2594/2003 a Judecătoriei Galaţi, 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2208/2002 a Judecătoriei Galaţi,1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 307/2003 a Judecătoriei Galaţi . În baza art. 36 alin.1 raportat la art. 33 lit.a-34 lit.b Cod penal contopeşte pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2015/30.08.2006 a Judecătoriei Galaţi, definitivă prin decizia penală nr. 144/19.03.2007 a Curţii de Apel Galaţi cu pedeapsa de 3 ani aplicată prin prezenta hotărâre , urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani sporită la 5 ani închisoare. În baza art. 7 din Legea nr. 543/2002 dispune ca inculpatul să execute restul de 2 ani 7 luni şi 7 zile închisoare alături de pedeapsa de 5 ani aplicată prin prezenta hotărâre, urmând să execute în total o pedeapsă de 7 (şapte) ani, 7(şapte) luni şi 7(şapte) zile. În baza art. 36 alin.3 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată perioada executată de la 07.08.2005 la zi. În baza art. 71 Cod penal interzice condamnatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a şi lit. b din Codul penal, pe durata executării pedepsei. In baza art. 346 din Codul de procedura penala raportat la art. 14 din Codul de procedura penala ia act că partea vătămată SC MITTAL STEEL SA nu s.a constituit parte civilă în cauză. În baza art. 189 Cod pr. penală onorariul avocatului din oficiu in suma de 450 lei ce va fi avansat din fondul special al Ministerului Justitiei catre Baroul Galaţi. In baza art. 191 alin.1şi 2 din Codul penal obliga inculpatul L*** G*** la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare catre stat, pe inculpatul Stroia Ifrim-Alin la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat şi pe inculpatul D******** M***** la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel in termen de 10 zile de la pronuntare pentru Ministerul Public, respectiv de la comunicare pentru parti .
TERMEN DE JUDECATĂ : 24.03.2009 SALA 1, TIMPUL 1 Pentru lipsă de procedură cu inculpatul .
Termen – 24.02.2009 s1t1 pentru lipsă de procedură cu inculpatului arestat
TERMEN DE JUDECATĂ: 27.01.2009 S1, T1 Pentru lipsă relaţii şi lipsă de apărare inculpat.
TERMEN : 02.12. 2008 SALA 1, TIMPUL 1 Pentru lipsă inculpaţi S***** I**** A*** şi L*** G***.
Pentru lipsa de procedură cu inculpatul Delegeanu şi având în vedere desfiinţarea CP.9, amână judecarea cauzei la data de 03.11.2008 CP.12 S.1
Pentru studiul sentinţelor penale ataşate şi discutarea unei eventuale schibări de încadrare juridică, amână judecarea cauzei la data de 07.10.2008 S.1.
Pentru lipsa de procedură cu inculpatul L*** G***, pentru audierea martorilor şi ataşarea fişei de cazier, amână judecarea cauzei la data de 20.08.2008 s.1.
Pentru lipsa de procedură cu inculpatul, amână judecarea cauzei la data de 27.05.2008 S.1
Faţă de lipsa inculpaţilor şi ataşarea fişelor de cazier ale inculpaţilor, amână judecarea cauzei la data de 08.04.2008 S.1
faţă de lipsa inculpaţilor şi pentru ca partea vătămată să-şi precizeze prejudiciul, amână judecarea cauzei la data de 19.02.2008 S.6