P***** M***** P****
CondamnatIn baza art. 450 C.p.p., rap. la art. 59 C.p., admite propunerea Comisiei de propuneri pentru punerea în libertate condiţionată din cadrul Penitenciarului cu Regim de Maximă Siguranţă Timişoara privind pe condamnat Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 509/2005 emis de Tribunalul Timiş în baza sentinţei penale nr. 389/2005 prin care s-a aplicat pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de tâlhărie prev. de art. 211 Cp. Atrage atenţia condamnatului asupra disp. art. 61 C.p., privind revocarea liberării condiţionate. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, în baza art. 192 (3) C.p.p. Dispune plata din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş a sumei de 40 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, avocat Teodora Chiriac, delegaţie 0018377/21.09.2007. Cu recurs în 3 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru condamnat. Pronunţată în şedinţă publică azi, 26.09.2007.