P****** Ş*****
InculpatM***** A*****
MartorH***** M*****
MartorT******* L****** G*******
MartorÎn baza art. 86 al. 1din OUG 195/2002 republicat condamnă inculpatul P****** Ş***** la 1 an închisoare pentru fapta comisă la data de 17/18.03.2007. În baza art. 86 al. 1 din OUG 195/2002 republicat condamnă acelaşi inculpat la 1 an şi 6 luni închisoare pentru fapta comisă la data de 14.04.2007. În baza art. 33-34 cod penal inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea aceea de 1 an şi 6 luni închisoare. În baza art. 81 cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata de 3 ani şi 6 luni. Aplică art.71-64 lit. a, b cod penal. În baza art. 71 al. 5 cod penal pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii dispune şi suspendarea pedepselor accesorii. Atrage atenţia inculpatului conform art. 359 cod procedură penală. Obligă inculpatul la 60 lei cheltuieli judiciare către stat, constată achitat onorar avocat oficiu. Cu apel în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 12.11.2007
Faţă de cererea apărătorului inculpatului cât şi a reprezentantului Parchetului prin care solicită acordarea unui termen de judecată faţă de lipsa relaţiilor solicitate de la IPJ Vrancea, cererile fiind legale Având în vedere că nu se mai stăruie în audierea martorilor din acte, Ia măsura amânării cauzei pentru când se va reveni cu adresă la IPJ Vrancea în vederea comunicării relaţiilor solicitate de instanţă, lipsă la acest termen de judecată. Inculpatul primeşte termen în cunoştinţă. Nu se vor mai cita martorii din acte.
Faţă de cererea formulată de reprezentantul parchetului care solicită un nou termen de judecată, pentru a se cere relatii de la Inspectoratul de Politie Vrancea daca inculpatul figurează înscris în baza de date ca posesor de permis de conducer Acorda un nou termen de judecata la data 15 octombrie 2007, termen în cunostinta inculpatului. Se vor cita martorii lipsă. Se va interveni cu adresă la IPJ Vrancea pentru a se solicita relatii daca inculpatul figurează înscris în baza de date ca posesor de permis de conducere