G******* O*******
ReclamantL***** C*********
ReclamantF**** H**** P*** M******* L***** C*********
ReclamantB********* V***** M**** I****** S****
ReclamantB********* V***** M**** I****** S**** P*** M******* A**** C*
ReclamantS.C. 3706/13.06.2007 Admite excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti. Declină competenţa de soluţionare a cauzei , având ca obiect revendicare imobiliară şi pretenţii, în favoarea Tribunalului Bucureşti. Dispune înaintarea dosarului la instanţa competentă după rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri. Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunţare. Dosar nr. 1402/4/2007 ROMÂNIA JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREŞTI – SECŢIA CIVILĂ SENTINŢA CIVILĂ NR. 3706 Şedinţa publică din data de 13.06.2007 Instanţa constituită din : Preşedinte : NICOLETA CHIRIŢĂ-SANDU Grefier : CLAUDIA NEACŞU Pe rol, soluţionarea cererii formulată de reclamanţii GINGHINĂ OCTAVIAN, L***** C*********, FAUST HAGIN, BARNOSCHI VASILE MIRON IOACHIM SANDU, POMPILIAN VALER MIHAI şi KOGĂLNICEANU MIHAI IOAN împotriva pârâtei SC ASCENSORUL SA, având ca obiect revendicare imobiliară şi a cererii de chemare în garanţie formulată de pârâta SC ASCENSORUL SA în contradictoriu cu chemata în garanţie AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI - AVAS, având ca obiect pretenţii. La apelul nominal făcut în şedinţă publică au răspuns reclamanţii prin avocat cu împuternicire avocaţială la dosar, fila 2 şi pârâta prin avocat Mitoi Delia Mădălina, conform împuternicirii avocaţiale aflată la dosar, fila 26, lipsind chemata în garanţie. S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care învederează instanţei depunerea, prin serviciul Registratură, a următoarelor acte: întâmpinare formulată de chemata în garanţie şi depusă într-un singur exemplar, răspuns la întâmpinare formulat de către reclamanţi şi depus în 3 exemplare, la care sunt ataşate înscrisuri, precum şi precizare formulată de către pârâta SC Ascensorul SA şi depusă în 3 exemplare. De asemenea, învederează instanţei faptul că pentru termenul de astăzi chemata în garanţie AVAS a fost citată la ambele sedii, însă dovada de îndeplinire a procedurii de citare la sediul din str. Av. Alexandru Şerbănescu nr. 50, sector 1, Bucureşti nu s-a restituit la dosar, după care: Verificând, instanţa constată procedura de citare a chematei în garanţie ca fiind legal îndeplinită pentru termenul de astăzi întrucât chemata în garanţie AVAS a indicat ca sediu procesual ales adresa din Bucureşti, CA Rosetti nr. 21 sector 1 Bucureşti, adresă la care a fost citată, pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare la această adresă, restituită la dosar, existând aplicată ştampila instituţiei. Instanţa comunică pârâtei SC Ascensorul SA un exemplar al răspunsului la întâmpinare formulat de reclamanţi, setul de înscrisuri ataşat precum şi un exemplar al concluziilor scrise formulate de reclamanţi cu privire la excepţiile invocate prin întâmpinare. De asemenea, comunică reclamanţilor un exemplar al precizării făcute de pârâta SC Ascensorul SA şi, constatând că încă nu s-a indicat obiectul cererii de chemare în garanţie, solicită să se indice valoarea pretenţiilor din cererea de chemare în garanţie. Apărătorul pârâtei SC Ascensorul SA arată că nu poate indica la acest termen valoarea pretenţiilor din cererea de chemare în garanţie şi solicită acordarea unui nou termen în acest sens. Instanţa aduce la cunoştinţa pârâtei că i s-au acordat deja mai multe termene în acest sens, respectiv pentru a preciza valoarea pretenţiilor ce formează obiectul cererii de chemare în garanţie astfel că solicită pârâtei să indice în şedinţă publică, la termenul de astăzi, valoarea obiectului cererii de chemare în garanţie. De asemenea, instanţa pune în discuţie evaluarea imobilului făcută de reclamanţi la suma de 100.000 lei. Apărătorul reclamanţilor arată că îşi menţine aprecierea în sensul că valoarea imobilului este de 100.000 lei. La întrebarea instanţei, precizează că estimează valoarea imobilului la 5 Euro/mp de teren La întrebarea instanţei, apărătorul pârâtei precizează că este de acord cu evaluarea făcută de reclamanţi. Instanţa ia act de susţinerile părţilor cu privire la o valoare a imobilului estimată la 5 Euro/mp, în total 100.000 lei, după care invocă din oficiu excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe. Reclamanţii, prin avocat, lasă la aprecierea instanţei soluţia care se va da pe excepţia necompetenţei materiale. Apărătorul pârâtei SC Ascensorul SA lasă, de asemenea, la aprecierea instanţei soluţia care se va da. Instanţa reţine cauza pentru a se pronunţa asupra excepţiei necompetenţei materiale a instanţei. I N S T A N Ţ A , Deliberând asupra cauzei comerciale de faţă, constată următoarele : Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti sub nr. 1402/4/2007 reclamanţii Ginghină Octavian, L***** C*********, Faust Hagin, Barnoschi Vasile Miron Ioachim Sandu, Pompilian Valer Mihai şi Kogălniceanu Mihai Ioan, prin avocat Florian Andreescu, au chemat în judecată pe pârâta SC Ascensorul SA solicitând obligarea acesteia să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul din Bucureşti, str. George Georgescu nr. 10 sector 4, unde pârâta îşi are sediul, imobil compus din teren în suprafaţă de 5589,66 mp şi construcţii. Reclamanţii au solicitat şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea cererii s-a arătat că autorii reclamanţilor au dobândit în perioada 1878-1892, prin diverse acte juridice, dreptul de proprietate asupra imobilelor situate în Bucureşti, Calea Rahovei nr. 52, 54-56 şi 58, construcţiile edificate pe aceste terenuri adăpostind la vremea respectivă Institutul de fete Pompilian şi o casă de locuit pentru membrii familiei Pompilian. Între cele trei corpuri de proprietate nu au existat niciodată semne de hotar, acestea fiind utilizate în comun şi de moştenitorii proprietarilor iniţiali până în anul 1950 când, prin Decretul nr. 92/1950, au fost preluate abuziv de către Statul Român, la poziţia nr. 5689, menţionându-se naţionalizarea de la Ghe. I. Pompilian a 7 apartamente situate în Calea Rahovei nr. 58. Reclamanţii au susţinut că, în realitate, nu a fost preluat numai imobilul situat la adresa menţionată în Decret ci şi celelalte două corpuri de proprietate, toate fiind date în administrarea Întreprinderii de Locuinţe şi Localuri. Pe parcurs, a rămas în administrarea ILL numai casa de locuit de la nr. 58, construcţiile şi terenul aferent de la nr. 54-56, unde funcţionase Institutul Pompilian, fiind repartizate, în decursul anilor 1952-1953 în administrarea şi folosinţa Întreprinderii Ascensorul Bucureşti. Această societate a ocupat şi terenul alăturat, situat în Calea Rahovei nr. 52, iar porţiunea utilizată astfel de pârâtă a primit ulterior, ca urmare a redenumirii şi renumerotării străzilor din zonă, adresa George Georgescu nr. 10. Totodată, la data de 21.09.1995, s-a obţinut certificatul de atestare seria B nr. 0015 care reprezintă titlul de proprietate al pârâtei asupra imobilului în litigiu. S-a mai arătat că titlul reclamanţilor este preferabil titlului pârâtei deoarece potrivit art. 2 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 imobilele naţionalizate în baza Decretului nr. 92/1950 sunt considerate ca fiind preluate în mod abuziv de către Statul Român şi deţinute fără titlu de acesta, astfel că nu putea să constituie un drept de proprietate în patrimoniul pârâtei prin emiterea certificatului de atestare menţionat mai sus. Totodată, faţă de dispoziţiile art. 2 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, conform cărora, persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil îşi păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, reclamanţii au apreciat că nu au pierdut dreptul de proprietate asupra imobilului, drept dobândit de autorii acestora în temeiul unor acte juridice încheiate cu respectarea tuturor prevederilor legale în vigoare la data încheierii lor. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 480 C.Civ şi cele ale Legii nr. 10/2001. În dovedirea cererii, reclamanţii au solicitat proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul pârâtei şi orice mijloc de probă care se va dovedi necesar pe parcurs, ataşând la cererea de chemare în judecată mai multe înscrisuri, în fotocopie. La solicitarea instanţei, reclamanţii au evaluat imobilul revendicat la suma de 100.000 lei, depunând în acest sens la dosar o cerere precizatoare. Pârâta SC Ascensorul SA a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor iar, pe fond, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată. În motivare s-a arătat că imobilul revendicat, situat în Bucureşti, str. George Georgescu nr. 10 sector 4 a trecut în folosinţa Întreprinderii Ascensorul în baza Deciziilor nr. 1806/04.11.1952 şi nr. 335/19.02.1953 ale Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Mun. Bucureşti, iar prin Decizia nr. 1145/03.12.1990, emisă de Primăria Municipiului Bucureşti, Întreprinderea Ascensorul s-a transformat, în temeiul Legii nr. 15/1990, în societate comercială pe acţiuni, cu capital majoritar de stat, imobilul fiind la acel moment în patrimoniul societăţii. În urma apariţiei HG nr. 834/1991 imobilul în litigiu a devenit proprietatea SC Ascensorul SA conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria B nr. 0015/21.09.1995, iar prin contractele de vânzare-cumpărare acţiuni nr. 54/22.02.1996 şi nr. 055/25.06.1999, încheiate cu fostul FPS, actualul AVAS, SC Ascensorul SA a fost privatizată integral. Pârâta a mai susţinut că certificatul de atestare a dreptului de proprietate este valabil întrucât la momentul emiterii sale nu exista nicio cerere a reclamanţilor privind imobilul supus discuţiei, SC Ascensorul SA nu avea nicio îndoială cu privire la calitatea de proprietar a statului şi nici nu exista un cadru legal care să impună statului să-şi verifice legalitatea titlului, existând o prezumţie de valabilitate a titlului acestuia. În ceea ce priveşte actul de vânzare nr. 1393/1878, procesul verbal din 18.06.1880 şi donaţia din 1892 invocate de reclamanţi în dovedirea dreptului lor de proprietate, pârâta a susţinut că acestea sunt lovite de nulitate absolută, motiv pentru care a înţeles să invoce excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor. S-a arătat astfel că reclamanţii nu au demonstrat fără echivoc că autorii lor au deţinut suprafaţa de teren de 5589,66 mp, din actele depuse rezultând doar suprafaţa de 5299 mp. Pârâta a mai arătat că cererea este inadmisibilă deoarece, în raport de situaţia acesteia, de societate comercială privatizată integral, sunt aplicabile dispoziţiile art. 29 alin. 1 şi 3 din Legea nr. 10/2001, litigiul neputând fi soluţionat printr-o acţiune de drept comun. Pârâta a apreciat că reclamanţii nu ar putea fi despăgubiţi decât prin măsuri echivalente de către AVAS. În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 115 şi urm. C.p.c. În dovedire, pârâta a solicitat proba cu acte şi orice altă probă necesară soluţionării cauzei. Pârâta a formulat şi o cerere de chemare în garanţie a Autorităţii de Valorificare a Activelor Statului solicitând, în cazul admiterii cererii de chemare în judecată, obligarea acesteia la plata contravalorii imobilului restituit în natură, la preţul de circulaţie din momentul pronunţării unei hotărâri definitive şi irevocabile. Pârâta a solicitat şi obligarea chematului în garanţie la plata cheltuielilor de judecată. În motivare, pârâta a precizat că, potrivit contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 54/22.02.1996 şi nr. B 055/25.06.1999, încheiat cu FPS, actualul AVAS, SC Ascensorul SA s-a privatizat în totalitate, achitându-se şi preţul integral. La data privatizării imobilul se afla în patrimoniul societăţii iar fostul FPS l-a avut în vedere când a stabilit valoarea acţiunilor şi a preţului licitaţiei. S-a mai arătat că AVAS – ul, în calitate de instituţie implicată în procesul de privatizare, trebuie să acopere prejudiciul pe care l-ar suporta SC Ascensorul SA ca urmare a micşorării patrimoniului său cu valoarea actualizată a imobilului. În drept, cererea de chemare în garanţie a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 60-63 C.pc. În dovedire, s-a solicitat proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriu şi proba cu expertiză pentru evaluarea imobilului, la cerere fiind ataşate mai multe adrese, în fotocopie. Deşi i s-a pus în vedere în repetate rânduri să evalueze provizoriu imobilul a cărui contravaloare o solicită prin cererea de chemare în garanţie, pârâta nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei, precizând că cererea de chemare în judecată este scutită de plata taxei judiciare de timbru. Mai mult, la data de 05.06.2007 pârâta a mai depus la dosar o precizare prin care arăta că potrivit art. 50 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 „cererile sau acţiunile în justiţie, precum şi transcrierea sau întabularea titlurilor de proprietate, legate de aplicarea prevederilor prezentei legi şi de bunurile care fac obiectul acesteia, sunt scutite de taxe de timbru” motiv pentru care valoarea unui imobil revendicat în baza Legii nr. 10/2001 nu are relevanţă în cadrul unei acţiuni judecătoreşti. Reclamanţii au mai depus la dosar un răspuns la întâmpinare prin care au precizat că pârâta prezintă incomplet şi deformat documentaţia care a stat la baza preluării abuzive de către stat a imobilului din Bucureşti, str. George Georgescu nr. 10 sector 4 şi note de concluzii pe excepţiile invocate de către pârâtă solicitând respingerea acestora. Chematul în garanţie Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a depus, la rândul său, întâmpinare, prin care a învederat instanţei că pârâta nu a indicat în concret valoarea obiectului cererii de chemare în garanţie, respectiv contravaloarea imobilului revendicat de reclamanţi iar cererea nu este motivată. Chematul în garanţie a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a pârâtei pe motiv că parte în contract a fost Asociaţia Salariaţilor „Ascensorul Programul Acţiunilor Salariaţilor”, SC Ascensorul Sa neavând calitatea de cumpărător în cele două contracte. Chematul în garanţie a mai precizat că în cele două contracte nu s-a prevăzut nicio obligaţie de garanţie contra evicţiunii care să fi fost asumată faţă de pârâta SC Ascensorul SA. În subsidiar, s-a arătat că imobilul se află încă în proprietatea şi folosinţa societăţii producând fructe civile de care beneficiază pârâta iar prejudiciul invocat de pârâtă este unul eventual care nu poate justifica acordarea de despăgubiri, motiv pentru care se solicită respingerea cererii de chemare în garanţie ca inadmisibilă. La termenul de judecată de astăzi, 13.06.2007, instanţa a pus în discuţie evaluarea imobilului făcută de reclamanţi, la suma de 100.000 lei şi excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti. Examinând cu precădere această excepţie în conformitate cu dispoziţiile art. 137 C.p.c., instanţa reţine că litigiul de faţă are natură comercială deoarece acţiunea în revendicare formulată de reclamanţi are ca obiect un imobil care serveşte drept sediu pentru o societate comercială, iar sediul social, ca atribut de identificare, este locul unde aceasta îşi desfăşoară activitatea comercială ori unde funcţionează organele sale, motiv pentru care se consideră că imobilul respectiv face parte din fondul de comerţ. Având în vedere faptul că fondul de comerţ este o universalitate de fapt, un ansamblu de bunuri necesare comerciantului pentru desfăşurarea activităţii comerciale, iar actele referitoare la bunurile imobile ce fac parte din fondul de comerţ sunt acte de comerţ, pe cale de consecinţă şi litigiile în care se dispută dreptul de proprietate asupra unui astfel de bun, cum este cel de faţă, au o natură comercială. Totodată, întrucât se pretinde compararea titlurilor de proprietate invocate de fiecare dintre părţi cu privire la imobil şi obligarea pârâtei să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi posesie imobilul revendicat, acţiunea de faţă este o acţiune reală cu un evident caracter patrimonial, obiectul său putând fi evaluat în bani şi având chiar valoarea de circulaţie a bunului revendicat. În aceste condiţii, competenţa de soluţionare a cauzei se determină în raport de prevederile art. 2 pct. 1 lit. a C.p.c. potrivit cărora procesele şi cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 100000 lei, precum şi cele al căror obiect nu este evaluabil în bani sunt judecată în primă instanţă de tribunal. Interpretând aceste dispoziţii legale coroborat cu cele ale art. 1 C.p.c. instanţa reţine că în materie comercială judecătoriile judecă în primă instanţă numai cererile al căror obiect are o valoare de sub 100000 lei, toate celelalte acţiuni fiind în competenţa tribunalelor, acestea fiind instanţe de drept comun în ceea ce priveşte competenţa de primă instanţă în materie comercială. Deşi reclamanţii au estimat că imobilul revendicat are o valoare de 100000 lei, iar pârâta nu a contestat în mod expres această valoare, instanţa apreciază că suma indicată este sub valoarea reală a obiectului cererii de chemare în judecată. Pentru aceasta, instanţa are în vedere, pe de o parte, preţurile practicate în prezent pe piaţa imobiliară din România, fiind de notorietate că terenurile situate în Bucureşti sunt foarte scumpe, iar, pe de altă parte, faptul că acţiunea de faţă se referă la un teren de peste 5000 mp, afectat de construcţii, situat în Bucureşti, imobil afectat în prezent unei activităţi comerciale, astfel că preţul de aproximativ 5 Euro/mp de teren indicat de reclamanţi nu poate fi considerat că ar corespunde valorii reale a imobilului revendicat. Mai mult, reclamanţii nu au ataşat la cererea precizatoare nici un act din care să rezulte că valoarea imobilului este cea indicată de aceştia. Este adevărat că, de principiu, valoarea obiectului litigiului se stabileşte de reclamant, care, potrivit art. 112 pct. 3 C.p.c. trebuie să arate în cererea de chemare în judecată atât obiectul cererii cât şi valoarea acestuia, însă, dat fiind, că valoarea obiectului cererii poate determina instanţa competentă din punct de vedere material să judece în primă instanţă, iar normele de competenţă materială sunt norme imperative, de la care părţile nu pot deroga prin voinţa lor, subevaluând obiectul litigiului, instanţa poate contesta evaluarea făcută de reclamant în scopul stabilirii instanţei competente în cazul în care evaluarea nu ar fi în legătură directă cu soluţionarea fondului pretenţiei. În cauza de faţă nu există o astfel de legătură, stabilirea valorii imobilului nefiind de natură să influenţeze cu nimic soluţia pe fond, care va depinde exclusiv de modul în care părţile implicate vor reuşi să facă dovada dreptului de proprietate pe care îl invocă şi respectiv caracterul preferabil al unuia dintre acestea în detrimentul celuilalt. Cu toate că instanţa a contestat evaluarea făcută de reclamanţi, niciuna dintre părţi nu a solicitat administrarea vreunei probe pe excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu, pentru a dovedi că valoarea bunului revendicat este cea indicată, în condiţiile în care sarcina probei celor afirmate înaintea instanţei revenea reclamanţilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 1169 C.Civ. În aceste condiţii, având în vedere considerentele expuse mai sus, instanţa apreciază că imobilul revendicat a fost subevaluat de către reclamanţi, motiv pentru care va face aplicarea art. 158 C.p.c. raportat la art. 2 pct. 1 lit. a, art. 159 şi art. 17 0 C.p.c. şi va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti. În conformitate cu dispoziţiile art. 158 alin. 4 C.p.c. instanţa va dispune înaintarea dosarului la instanţa competentă după rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂŞTE: Admite excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti. Declină competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii Ginghină Octavian, , L***** C*********, , Faust Hagin prin mandatar L***** C********* , Barnoschi Vasile Miron Ioachim Sandu, prin mandatar Alina Costache Pompilian Valer Mihai şi Kogălniceanu Mihai Ioan , pe pârâta SC Ascensorul SA şi chematul în garanţie Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului , având ca obiect revendicare imobiliară şi pretenţii, în favoarea Tribunalului Bucureşti. Dispune înaintarea dosarului la instanţa competentă după rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri. Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13.06.2007. PREŞEDINTE, GREFIER, NICOLETA CHIRIŢĂ-SANDU CLAUDIA NEACŞU Red. Jud. N.C.S./ 2 ex./14.06.2007