M******* M*****
InculpatÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂŞTE: În baza art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 republicată cu aplicarea art. 74 lit. a Cp, 76 Cp Condamnă inculpatul la 6 luni închisoare În baza art. 293Cp, cu aplicarea art. 74 lit. a Cp, 76 Cp Condamnă inculpatul la 2 luni închisoare În baza art. 33, 34 Cp Inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare În baza art. 81,82 Cp Dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe termenul de încercare de 2 ani şi 6 luni Atrage atenţia asupra prevederilor art. 83 Cp. Obligă inculpatul la 250 lei cheltuieli judiciare către stat. Suma de 100 lei reprezentând onorariu av. oficiu va rămâne in sarcina statului . Cu apel. Pronunţată în şedinţă publică, azi 11.03.2008.
Având nevoie de timp pentru deliberare şi fată de dispoziţiile art. 306 Cpp, amână pronunţarea cauzei la data de 11.03.2008
Se vor cita martorii lipsă cu avertisment amendă 200 lei.
Faţă de lipsa de procedură cu inculpatul, se va amâna judecarea cauzei.
cit. martori rechizitoriu
REPETARE PROCEDURA CITARE
citarea cu mandat