P**** G* E********
CondamnatAdmite propunerea de liberare condiţionată, formulată de Comisia de Propuneri din cadrul Penitenciarului TÂRGŞOR, privind pe condamnata PETRE ECATERINA, fiica lui GOGU si al lui MIHAELA, născută la data de 05.12.1983, în Bucureşti, în prezent aflată în executarea pedepsei 10 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penala nr. 265/2007 pronunţată de JUDECĂTORIA SECT. IV BUCUREŞTI şi in consecinţă: Constată îndeplinite condiţiile disp. art. 59 C.penal şi dispune punerea în libertate condiţionată a condamnatei, căreia i se atrage atenţia asupra disp. art. 61 Cod penal, privind efectele liberarii condiţionate, pentru restul de pedeapsă de 119 zile închisoare, ramase neexecutate. Cheltuielile judiciare efectuate de stat, vor rămane în sarcina de plată a acestuia, iar onorariul apăratorului din oficiu va fi suportat din fondurile Ministerului Justitiei. Cu recurs in termen de 3 zile de la pronuntare, pentru condamnat de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 27.09.2007