S*** A******* 4 M***** S*****
DebitorT******** V******
LichidatorP******* M*****
CreditorD*** D********
CreditorS********* T*********
Creditoraprobă raportul final. Închide procedura
amânat pentru lipsa de procedură şi pentru a se verifica cererea de majorare a creanţei D*** D********, iar în măsura în care aceasta este justificată , lichidatorul judiciar să facă propuneri pentru modificarea tabelului creanţelor . Prorogă discutarea raportului final .
În conformitate cu dispoziţiile art. 129 din Legea nr. 85/2006, luând act că s-a depus raportul final, convoacă adunarea creditorilor pentru soluţionarea eventualelor obiecţii la raportul final, respectiv aprobarea sau , după caz, modificarea acestuia pentru data de 16 mai 2008. Pune în vedere lichidatorului să comunice raportul fiecărui creditor, să afişeze o copie la uşa tribunalului, să depună la dosar dovezile de comunicare şi afişare a raportului final, însoţit de dovada de efectuare a plăţilor conform planului de distribuire. Amână cauza la 16 mai 2008. Se vor cita părţile care nu au termenul în cunoştinţă prin Buletinul procedurilor de insolvenţă. Pronunţată în şedinţa publică din 4 aprilie 2008.
Pentru a se lua cunoştinţă de conţinutul raportului de activitate şi planul de distribuire, pentru notificarea acestora creditorilor şi pentru afişarea la uşa tribunalului . Amână cauza la 4 aprilie 2008. Se vor cita părţile care nu au termenul în cunoştinţă prin Buletinul procedurilor de insolvenţă.
Acordă termen pentru continuarea procedurii, în vederea valorificării bunurilor mobile ale debitoarei, la data de 21 martie 2008.
Acordă termen pentru ca lichidatorul să convoace adunarea creditorilor şi pentru ca D*** D******** să ia cunoştinţă de raport şi de actele anexate la data de 8 februarie 2008. Se vor cita părţile care nu au termenul în cunoştinţă prin Buletinul procedurilor de insolvenţă. Pronunţată în şedinţa publică din 25 ianuarie 2008.
Acorda termen la data de 25 ianuarie 2008.
În baza art. 98 alin.2 raportat la art. 95 din Legea nr. 85/2006, respinge planul de reorganizare a activităţii debitoarei SC AUTOBAZA 4 Moreni SRL. În art. 107 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 85/2006, decide intrarea în faliment şi dizolvarea societăţii. În temeiul art. 2 din lege, ridică dreptul de administrare debitorului. Numeşte lichidator Cabinetul individual de practician în insolvenţă „T******** V******”, cu o remuneraţie de 1500 lei lunar şi un procent de 7% din valoarea obţinută din vânzarea bunurilor societăţii. Fixează termen maxim de predare a gestiunii către lichidator şi a listei creanţelor născute în cursul procedurii la data de 20 octombrie 2007; Lichidatorul judiciar va notifica deschiderea procedurii simplificate debitorului, creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa , cu următoarele menţiuni: Fixează termen limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanţelor născute în timpul procedurii la 31 octombrie 2007. Termen pentru verificarea acestor creanţe, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului suplimentar al creanţelor nu va depăşi data de 5 noiembrie 2007. Tabelului consolidat al creanţelor va fi depus şi comunicat până la 7 decembrie 2007. Dispune îndeplinirea de către lichidator a operaţiunilor de lichidare şi convocarea adunării creditorilor pentru stabilirea modalităţii de vânzare a bunurilor conform art. 116 din lege. Termen pentru continuarea procedurii la data de 23 noiembrie 2007. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pentru a se lua cunoştinţă de raportul administratorului judiciar şi pentru continuarea procedurii, acordă termen la data de 12 octombrie 2007, pentru când se vor cita părţile care nu au termenul în cunoştinţă, prin Buletinul procedurilor de insolvenţă.
Pune în vedere administratorului special Chiţu Vasile să comunice o copie a planului de reorganizare judiciară la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, conform dispoziţiile art. 98 , alin.1 din Legea nr.85/2006. Convoacă şedinţă la data de 14 septembrie 2007 , ora 9,00 la sediul Tribunalului Dâmboviţa, când va fi pus în discuţie planul de reorganizare judiciară întocmit de administratorul special Chiţu Vasile, după audierea părţilor. Ia act de depunerea tabelului definitiv al creanţelor întocmit de administratorul judiciar al debitoarei. Incuviinţează plata salariaţilor debitoarei S.C.Autobaza 4 Moreni SRL, potrivit art.49 din Legea nr.85/2006. Amână cauza la data de 14 septembrie 2007.
pentru definitivarea tabelului creditorilor şi verificarea creanţelor : D*** D********, P******* M***** şi SDFEE Târgovişte
Admite cererea , deschide procedura generală de insolvenţă