D******* R******** D* D****** Ş* P***** T********
CreditorT***** M****
DebitorROMÂNIA JUDECĂTORIA TIMIŞOARA Dosar nr.14495/325/2007 SENTINŢA CIVILĂ NR. 10362 Şedinţa publică din 25.10.2007 Instanţa constituită din: PREŞEDINTE - RALUCA SUCIU GREFIER - ALINA MIHAELA TEODORESCU Pe rol cauza Comercial privind pe creditorul • D.R.D.P. TIMIŞOARA şi pe debitorul • T***** M****, având ca obiect - somaţie de plată. La apelul nominal făcut în şedinţă publică nu au răspuns părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de grefierul de şedinţă, după care : Văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de către creditor, instanţa reţine cauza spre soluţionare. INSTANŢA, Asupra cauzei de faţă: Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 28.09.2007 sub nr. 14495/325/2007, creditorul • D.R.D.P. TIMIŞOARA a solicitat, în contradictoriu cu debitorul • T***** M****, emiterea somaţiei de plată pentru suma de 190,60 lei RON – echivalentul a 56,74 euro, reprezentând penalităţi de întârziere; cu cheltuieli de judecată. A arătat creditorul că, în temeiul contractului nr. 979 /30.07.2004, debitorului îi revenea obligaţia de a achita preţul serviciilor prestate de către creditor, în speţă tariful de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România pentru autovehiculele de transport marfă şi / sau pasageri. Debitorul nu a înţeles să-şi execute în termen această obligaţie, ca urmare creditorul a calculat penalităţi în cuantum de 56,74 euro. În drept au fost indicate dispoziţiile OG nr. 5 /2001. La cerere au fost anexate contractul încheiat cu debitorul, indicându-se şi modul de calcul al penalităţilor de întârziere. Legal citat, debitorul • T***** M**** nu a depus întâmpinare şi nu şi-a precizat poziţia faţă de cererea creditorului. Analizând probatoriul, instanţa reţine: În temeiul raporturilor comerciale existente între creditor şi debitor - contractul nr. 979 /30.07.2004, debitorului i-a revenit, potrivit art. 969 C.civ., obligaţia de a achita în termenele agreate tariful de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, corelativă prestaţiei creditorului. În cazul întârzierilor la plată, penalităţile au fost precizate la 0,15% pe zi întârziere (art. 3 Contract). Fără a contesta prestaţia creditorului, debitorul a întârziat în a-şi îndeplini în termen obligaţia corelativă de plată de preţului, ca atare creditorul a calculat penalităţi de întârziere conform art. 3 din contract Faţă de dispoziţiile art. 1 din OG nr. 5/2001, instanţa reţine că obligaţia de plată a fost asumată printr-un înscris ce atestă drepturi şi obligaţii privind executarea unor servicii, lucrări sau orice alte prestaţii, însuşit prin semnătură de către debitor. Totodată, analizând pretenţiile creditorului în raport de dispoziţiile art. 1 din OG nr. 5/2001 cu referire la art. 379 C.proc.civ., instanţa reţine că în speţă sunt îndeplinite şi condiţiile de certitudine, lichiditate şi exigibilitate ale creanţei. Potrivit art. 379 alin. 3 C.proc.civ., creanţa este certă atunci când existenţa ei rezultă din însuşi actul de creanţă sau din acte emise ori recunoscute de către debitor. În speţă, debitorul s-a obligat, potrivit art.3 Contract, să plătească serviciile furnizate de către creditor. Obligaţia de plată a preţului a fost recunoscută de către debitor prin plata ratelor, iar obligaţia de a plăti penalităţi de întârziere a fost asumată prin semnarea contractului. Prin urmare, creanţa creditorului este certă. Potrivit art. 379 alin. ultim C.proc.civ., creanţa este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însuşi actul de creanţă sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanţă ori a altor acte, fie emanând de la debitor, fie opozabile acestuia în baza unei dispoziţii legale sau a stipulaţiilor conţinute în actul de creanţă. Cuantumul penalităţilor este determinabil în sensul art. 379 alin. 4 C.proc.civ., creditorul calculând aceste penalităţi în limitele prevăzute de art. 4 din Legea nr. 469/2002, respectiv fără ca totalul penalităţilor să depăşească cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate. Ca atare, creanţa este lichidă. Plata trebuia făcută în termenele precizate în Anexa C a contractului, deci creanţa îndeplineşte şi condiţia exigibilităţii. Pentru aceste motive, instanţa constată justificate pretenţiile creditorului şi, fiind întrunite condiţiile de emitere a ordonanţei cuprinzând somaţia de plată, urmează a admite cererea formulată de către creditorul • D.R.D.P. TIMIŞOARA şi a soma debitorul • T***** M**** să plătească creditorului, în termen de 30 de zile de la comunicarea prezentei ordonanţe, suma totală de 190,60 lei, echivalentul a 56,74 Euro - reprezentând penalităţi contractuale. În temeiul art. 274 C.proc.civ., debitorul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 42,00 lei, din care 39,00 lei taxă de timbru, 3,00 lei timbru judiciar. Admite cererea de emitere a ordonanţei cuprinzând somaţia de plată formulată de creditorul • D.R.D.P. TIMIŞOARA, cu sediul în TIMIŞOARA, STR.CORIOLAN BĂRAN, nr. 18, JUD. TIMIŞ, în contradictoriu cu debitorul • T***** M****, cu domiciliul în JIMBOLIA, STR.VICTOR BABEŞ, nr. 54, JUD. TIMIŞ. Admite cererea de emitere a ordonanţei cuprinzând somaţia de plată formulată de creditor • D.R.D.P. TIMIŞOARA în contradictoriu cu debitor • T***** M**** . Somează debitorul să plătească creditorului, în termen de 30 de zile de la comunicarea prezentei ordonanţe, suma totală de 190,60 lei, echivalentul a 56,74 Euro - reprezentând penalităţi contractuale. Obligă debitorul să plătească creditorului suma de 42,00 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de cerere în anulare pentru debitor în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25.10.2007.