F**** A** A* S******
InculpatDispune îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul încheierii nr.9/19.03.2007
TRIBUNALUL VÂLCEA-SECŢIA PENALĂ Dosar nr. 1455/90/2007 Minuta încheierii nr. Şedinţa din camera de consiliu din data de 19 martie 2007 Admite propunerea formulată de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL VÂLCEA. Dispune prelungirea duratei arestării preventive a inculpatului F**** A** A* S******, cetăţean irakian, fiul lui Saleh şi Thoreya, născut la 13 ianuarie 1972 în Bagdad, Irak, cu reşedinţa în România, municipiul Rm.Vâlcea, str.Ştirbei Vodă nr.2, bloc 2, sc.A, ap.7, judeţul Vâlcea, posesor al paşaportului seria 13090, eliberat la 08.02.2002 de autorităţile din Irak cu încă 30 de zile, începând cu data de 22 martie 2007 şi până la data de 20 aprilie 2007, inclusiv. Cu drept de recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 martie 2007, la sediul Tribunalului Vâlcea. PREŞEDINTE, Bogdan Constantinescu GREFIER, Olga Bădoiu
amânat pentru a se prezenta interpretul, prezenţa acestuia fiind obligatorie