C********* Z******
Recurent PârâtU******** P****
Intimat - ReclamantU******** C******
Intimat - PârâtU******** I****
Intimat - PârâtU******** I*****
Intimat - PârâtConstată perimat apelul. Cu recurs în 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică azi 06 Octombrie 2009, la Tribunalul Argeş-Secţie Civilă
Amână judecarea cauzei la data de 06 Octombrie 2009. Se citează părţile, intimaţii-pârâţi Ungureanu Costică şi U******** I**** la domiciliile indicate în dispozitivul sentinţei apelate şi la uşa instanţei potrivit art.95 Cod procedură civilă, intimatul U******** I**** şi la domiciliul indicat în cuprinsul înscrisului aflat la fila 24 în dosarul de apel, respectiv Colibaşi, str.Log. Stanciu Mihoveanu, bl.A2, sc.E, ap.4, judeţul Argeş. Pronunţată în şedinţă publică azi 15 Septembrie 2009, la Tribunalul Argeş-Secţie Civilă.
Suspendă judecarea apelului în baza art.155/1 Cod procedură civilă, pentru neândeplinirea de către apelantă a obligaţiilor de a face dovada că a depus diligenţe pentru a afla domiciliul intimaţilor Ungureanu Costică şi U******** I****; de a face dovada că intimaţii Dima Felicia şi U******** I***** au decedat, precum şi de a preciza numele şi domiciliul moştenitorilor acestora. Cu drept de recurs. Pronunţată în şedinţă publică azi 09 Octombrie 2007, la Tribunalul Argeş-Secţie Civilă.
Acordă un nou termen de judecată pentru lipsă de procedură cu intimaţii pârâţi Ungureanu Costică, U******** I**** şi Dima Felicia. Pune în vedere apelantei să să facă dovada că a depus diligenţe pentru aflarea domicililor intimaţilor Ungureanu Costică şi U******** I****. Pune în vedere apelantei să să facă dovada că intimaţii Dima Felicia şi U******** I***** au decedat, în caz afirmativ ,să precizeze numele şi domiciliile moştenitorilor pentru a fi citaţi. Se emite adresă către Biroul Executorului judecătoresc Andrei Ionel, prin care se solicită dosarul de executare nr. 134/2004. Se citează intimaţii-pârâţi. Amână judecarea cauzei la 09.10.2007. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Septembrie 2007
Se citează părtile care nu au termen în cunostintă, conform disp.art.85 c.pr.civ. Trece cauza pe lista de apeluri. Pune în vedere apelantei să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 15 lei si timbru judiciar de 0,15 lei, sub sanctiunea anulării apelului ca netimbrat. Pune în vedere apelantei să depună la dosar motivele de apel în mai multe exemplare pentru a fi comunicate intimatilor si să depună dovada că a efectuat demersuri în aflarea adreselor de domiciliu intimatilor Ungureanu Costică şi U******** I***** , sub sanctiunea prev. de disp.art.155 ind.1 c.pr.civ. Se emite adresă către Judecătoria Pitesti compartiment arhivă cu mentiunea de a se efectua verificări în ceea ce priveşte dovezile de comunicare efectuate în dosarul nr.410/1993 în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr.9050/31.10.1995 dacă acestea au fost emise prin poştă către părţi. Amână judecata cauzei la data de 18 septembrie 2007. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 Iulie 2007 la Tribunalul Arges- sectia civilă.