A** P* E****
Recurent PetentC****** L***** D* F*** F****** V*********
Recurent IntimatC****** J******** D* F*** F******
IntimatAdmite recursurile. Casează sentinţa şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică azi 27 Noiembrie 2007, la Tribunalul Argeş-Secţie Civilă.
Amână pronunţarea la data de 27 Noiembrie 2007.
Admite cererea recurentei-petentă de amânare a judecăţii pentru lipsă de apărare. Se emite adresă către recurenta-intimată C****** L***** D* F*** F****** V********* în sensul de a înainta Hotarârea Comisiei Locale de Fond Funciar prin care s-a soluţionat cererea recurentei-petentă Ana P.Elena şi dovada afişării acesteia la sediul primăriei, în conformitate cu Regulamentul de aplicare a Legii nr.247/2005, să prezinte instanţei registrul în care se află înregistrate cererile, privitor la poziţia 2257/2005 sau pe 2006 şi să delege o persoană din cadrul primăriei pentru a prezenta instanţei înscrisurile şi registrul. Pune în vedere recurentei-petentă Ana P.Elena să depună la dosar originalul contestaţiei aflată în copie la fila 49 în dosarul de fond. Se citează părţile ce nu au termen în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la data de 20 Noiembrie 2007. Pronunţată în şedinţă publică azi 30 Octombrie 2007, la Tribunalul Argeş-Secţie Civilă.