Ş***** N* P******
InculpatÎn baza art.87 alin. 1 din O.U.G. 195/2002, condamnă pe inculpatul ŞERBAN PETRICĂ, fiul lui Nicolae şi Aurelia, născut la 26.09.1965, în Băicoi, judeţul Prahova, domiciliat în Băicoi, str. 23 August, nr. 58, judetul Prahova, cetăţean român, studii 10 clase, fara antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, faptă din 11.11.2006, la 1 (un) an închisoare. În baza art. 71 C.p. interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit.a şi b C.p., cu excepţia dreptului de a alege. În baza art. 81 C.pen., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe o durată de 3 ani, termen de încercare stabilit potrivit art. 82 C.pen. În baza art. 71 alin.5 C.p., suspendă şi executarea pedepselor accesorii prev. de art. 64 lit.a şi b C.p. În baza art. 359 C.p.p., atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 C.pen., privind revocarea suspendării condiţionate în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare. În baza art. 191 C.p.p., obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 230 lei, onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 100 lei, urmând a fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu apel în termen de 10 zile de la pronunţare.
Termen de fond la 13.12.2007 Sala 2.