P******** D* P* L**** J********** B*****
ApelantI****** E****
Apelant Parte vătămatăP****** B***** G****** R***
Apelant InculpatH******* G*******
Intimat InculpatG****** G*******
Intimat InculpatD I S P U N E : În baza art. 195 Cod procedură penală; Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei penale nr. 95/A din 23 mai 2007, pronunţată de Tribunalul Vâlcea-Secţia penală în dosarul nr. 14/198/2005 în sensul că; -Înlătură din dispozitivul deciziei menţiunea referitoare la schimbarea temeiului juridic al achitării inculpaţilor Hăşmăşan Gheorghe şi G****** G******* din art.10 lit.b1 în art. 10 lit.d Cod procedură penală pentru art. 208, 209 Cod penal, întrucât această faptă nu a fost reţinută în sarcina inculpaţilor. -Înlătură obligarea inculpaţilor G****** G******* şi Hăşmăşan Gheorghe la plata despăgubirilor civile către partea civilă I****** E****, urmând ca aceste despăgubiri, în cuantum de 2259,75 lei, să fie achitate de inculpatul P****** B***** G****** R***. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 31 mai 2007, la sediul Tribunalului Vâlcea.
Admite apelurile declarate de P******** D* P* L**** J********** B*****, de partea vătămată I****** E****, cu domiciliul în Rm.Vâlcea, str.Gib Mihăescu, nr.13, bl. S7, sc.C, ap.5, judeţul Vâlcea şi de inculpatul P****** B***** G****** R***, cu domiciliul în Bucureşti, str. Vasile Goldiş nr.2, bl. M43, sc.1, et.2, ap.9, sector 3, împotriva sentinţei penale nr. 24 din 14 februarie 2007, pronunţată de Judecătoria Brezoi în dosarul nr. 14/198/20005, (număr în format vechi 1740/2005). În baza art. 373 Cod procedură penală; Extinde efectele apelului şi asupra inculpaţilor Hăşmăşan Gheorghe, cu domiciliul în loc.Brezoi, str. Doabra nr.16, judeţul Vâlcea şi G****** G*******, cu domiciliul în loc.Brezoi, str. Doabra nr.13, judeţul Vâlcea. Desfiinţează în parte sentinţa. Înlătură aplicarea art. 10 lit. b1 şi art. 91 Cod penal pentru inculpatul P****** B***** G****** R***, pentru art. 208, 209 Cod penal. În baza art. 208 alin.1 rap. la art. 209 alin.1 lit.a Cod penal, cu aplicarea art. 74 lit.a şi art.76 lit.d Cod penal; Condamnă pe inculpatul Popescu Bogdan GabrielRadu, fiul lui Ion şi Victoria, născut la data de 26 ianuarie 1934 în Rm.Vâlcea, judeţul Vâlcea, cu domiciliul în Bucureşti, str.Vasile Goldiş, nr.2, bl. M 43, sc.1, et.2, ap.9, sector 3, CNP-*********0169, fără antecedente penale, la 6 luni închisoare. În baza art. 1 din Legea nr.543/2002; Constată graţiată pedeapsa aplicată. Atrage atenţia inculpatului asupra art. 7 din lege. Schimbă temeiul achitării inculpaţilor Hăşmăşan Gheorghe şi G****** G******* pentru infracţiunea prevăzută de art. 208, 209 Cod penal, din art. 10 lit.b1 Cod procedură penală, în art. 10 lit.d Cod procedură penală. Schimbă temeiul juridic al achitării inculpaţilor P****** B***** G****** R***, Hăşmăşan Gheorghe şi G****** G******* pentru infracţiunea prev. de art. 43 din Legea nr.11/1974 cu aplicarea art. 13 Cod penal, din art. 10 lit.b1 Cod procedură penală în art. 10 lit.b Cod procedură penală. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei. Obligă pe inculpatul Popescu Bogdan Radu Gabriel la 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Cheltuielile judiciare avansate de stat pentru inculpaţii Hăşmăşan Gheorghe şi G****** G*******, în care se includ şi onorariile pentru avocaţii delegaţi din oficiu, ce vor fi avansate anticipat din fondurile Ministerului Justiţiei, rămân în sarcina acestuia. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 mai 2007, la sediul Tribunalului Vâlcea.
AMÂNAT FAŢĂ DE CEREREA DE AMÂNARE FORMULATĂ DE APELANTUL-INCULPAT P****** B***** G****** R*** PENTRU A-ŞI ANGAJA APĂRĂTOR
Admite cererea de abţinere formulată de doamna judecător Bărăscu Lucia în dosarul nr. 14/198/2005. Desemnează pe domnul judecător Gheorghiţă Adrian-Mugurel să soluţioneze cauza alături de doamna judecător Ştefan Silvia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 08 mai 2007, la sediul Tribunalului Vâlcea.