B****** G******
PetentI************ D* P****** J*******
IntimatC****** C********
MartorRespinge plângerea, ca nefondată. Menţine măsurile luate procesul-verbal. Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică.
Văzând lipsa martorului C****** C******** Petrişor propus de organul constatator, dispune citarea acestuia cu mandat de aducere, cu atenţionarea amendării acestuia în caz de neprezentare.
Având în vedere lipsa reprezentantului organului constatator şi a martorului propus de acesta prin întâmpinare, instanţa va dispune amânarea cauzei, urmând a se reveni la citare, martorul cu mandat aducere.
Constată întemeiată şi utilă soluţionării cauzei proba cu martori, solicită de petent prin apărătorul ales, şi de organul constatator prin întâmpinare urmând să le admită, dispunând citarea martorului propus de organul constatator, iar, în cazul neasigurării prezenţei martorului de către petent la următorul termen, urmând a se reveni asupra acestei probe.