Dosar 15136/281/2007 din 12.10.2007

abandonul de familie (art. 305 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 15136/281/2007
Data dosar:
12.10.2007
Instanta:
Judecătoria Ploiești
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
abandonul de familie (art. 305 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 23.05.2008 la ora 8:30

    Complet: Amânare pronunţare
  • Soluţionare

    În baza art. 305 alin. 1 lit. c C.pen., cu aplic. art. 37 lit.a C.p., condamnă pe inculpatul P******* N******, fiul lui Constantin şi Maria, născut la data de 07.09.1960 în com. Vărbilău, jud. Prahova, cetăţean român, studii şc. profesională, stagiul militar satisfăcut, necăsătorit, cu antecedente penale, domiciliat în com. Vărbilău, sat Sineşti, nr.7, jud. Prahova, CNP *********5882, la pedeapsa 1 (un an) închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de abandon de familie, din iulie 2006 la zi. În baza art. 83 alin. (1) C.p. revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin s.p. nr. 166/19.01.2006 a Judecătoriei Ploieşti, definitivă prin d.p. nr. 89/19.06.2006 a Curţii de Apel Ploieşti, şi adaugă această pedeapsă la pedeapsa anterior indicată-respectiv 1 an închisoare- în final inculpatul P******* N****** având de executat pedeapsa totală de 3 ani închisoare . În baza art. 71 c.p., interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64, alin. 1, lit. a, teza a-II-a, b C.p., pe durata executării pedepsei . În baza art. 191, alin. 1 C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 100 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu apel în 10 zile de la pronunţare pentru procuror, şi de la comunicare pentru inculpat şi părţile vătămate. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23.05.2008.

  • Sedinta din data de 21.05.2008 la ora 8:30

    Complet: Amânare pronunţare
  • Încheiere

    amână pronunţarea la 23.05.2008

  • Sedinta din data de 15.05.2008 la ora 8:30

    Complet: 2 Penal
  • Încheiere

    amână pronunţarea la 21.05.2008

  • Sedinta din data de 10.04.2008 la ora 8:30

    Complet: 2 Penal
  • Încheiere

    Amâna cauza la data de 15.05. 2008 S2 pentru lipsa relatiilor

  • Sedinta din data de 11.03.2008 la ora 8:30

    Complet: 2 Penal
  • Încheiere

    Având în vedere inexistenţa unor relaţii la dosarul de urmărire penală, cu privire la veniturile sau locul de muncă al inculpatului, instanţa apreciază necesară obţinerea de relaţii în acest sens şi va amâna judecarea cauzei PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Emite adrese către Administraţia Finanţelor Publice a oraşului Plopeni, cu sediul în Plopeni, str. Independenţei, nr. 18, jud. Prahova, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova, cu sediul în Ploieşti, str. Aurel Vlaicu , nr. 22, jud. Prahova, Administraţia Finanţelor Publice Bucureşti Sector 1, cu sediul în Bucureşti, str. Londra, nr. 10, sector 1, Administraţia Finanţelor Publice Bucureşti Sector 2, cu sediul în Bucureşti, str. Avrig, nr. 63, sector 2, Administraţia Finanţelor Publice Bucureşti Sector 3, cu sediul în Bucureşti, str. Lucreţiu Pătrăşcanu, nr. 10, sector 3, Administraţia Finanţelor Publice Bucureşti Sector 4, cu sediul în Bucureşti, str. Cuţitul de Argint, nr. 7, sector 4, Administraţia Finanţelor Publice Bucureşti Sector 5, cu sediul în Bucureşti, str. Calea 13 Septembrie, nr. 164, sector 5, Administraţia Finanţelor Publice Bucureşti Sector 6, cu sediul în Bucureşti, str. Popa Tatu, nr. 7, sector 6, pentru a comunica instanţei dacă inculpatul figurează în evidenţele fiscale cu venituri pentru care s-a calculat şi reţinut impozit . Emite adresă către Inspectoratul Teritorial de Munca Bucuresti, cu sediul în Bucureşti, str. Radu Voda nr. 26-26A, sector 4, pentru a comunica instanţei dacă inculpatul este înregistrat în evidenţele acestuia cu contract de muncă încheiat cu o instituţie patrimonială . Emite adrese către Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti, cu sediul în Bucureşti, str. Spătaru Preda, nr. 12, sector 5 şi către Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Prahova, cu sediul în Ploieşti, str. Nicolae Iorga, nr. 1, jud. Prahova, pentru a comunica instanţei dacă inculpatul beneficiază de indemnizaţie de şomaj . Amână judecarea cauzei la data de 10.04.2008, sala 4, pentru când se vor cita părţile. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11.03.2008.

  • Sedinta din data de 25.02.2008 la ora 8:30

    Complet: Amânare pronunţare
  • Încheiere

    Având în vedere inexistenţa unor relaţii la dosarul de urmărire penală, cu privire la veniturile sau locul de muncă al inculpatului, instanţa apreciază necesară repunerea cauzei pe rol PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DISPUNE În temeiul art. 344 C.p.p., repune cauza pe rol . Dispune continuarea judecăţii şi citarea inculpatului, prin modalităţile prev. de art. 177 c.p.p., a părţilor vătămate şi a reprezentantului legal al părţii vătămate minore P******* M**** A*****, pentru termenul din 11.03.2008, sala 2 . Atacabilă odată cu fondul . Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25.02.2008.

  • Sedinta din data de 22.02.2008 la ora 8:30

    Complet: Amânare pronunţare
  • Încheiere

    Având nevoie de timp pentru studierea actelor şi lucrărilor dosarului, instanţa PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Amână pronunţarea la data de 25.02.2008 . Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22.02.2008.

  • Sedinta din data de 21.02.2008 la ora 8:30

    Complet: 2 Penal
  • Încheiere

    Având nevoie de timp pentru studierea actelor şi lucrărilor dosarului, instanţa PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Amână pronunţarea la data de 22.02.2008 . Pronunţată în şedinţă publică, azi, 21.02.2008.

  • Sedinta din data de 17.01.2008 la ora 8:30

    Complet: 2 Penal
  • Încheiere

    Având în vedere lipsa inculpatului la acest termen de judecată şi faţă de cele comunicate conform proceselor verbale de executare a mandatelor de aducere emise pe numele inculpatului la adresele din Plopeni, respectiv Vărbilău, instanţa va amâna judecarea cauzei, apreciind necesară obţinerea de relaţii privind actualul domiciliu al inculpatului D I S P U N E Prorogă discutarea regularităţii actului de sesizare a instanţei. Ia act că părţile vătămate îşi menţin declaraţiile date în faza de urmărire penală. Emite adrese către Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanei, din cadrul Consiliului Judeţean Prahova şi Inspectoratul Naţional de Evidenţă a Persoanei Bucureşti, pentru a comunica instanţei actualul domiciliu al inculpatului . Amână judecarea cauzei la data de 21.02.2008, sala 2, pentru când se vor cita inculpatul prin modalităţile prev. de art. 177 c.p.p., părţile vătămate şi reprezentantul legal al părţii vătămate minore P******* M**** A***** . Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17.01.2008.

  • Sedinta din data de 11.12.2007 la ora 8:30

    Complet: 2 Penal
  • Încheiere

    Având în vedere neîndeplinirea procedurii de citare cu inculpatul, instanţa va amâna judecarea cauzei, urmând a fi citat şi cu mandat de aducere D I S P U N E Prorogă discutarea regularităţii actului de sesizare a instanţei. Amână judecarea cauzei la data de 17.01.2008, sala 4, pentru când se vor cita inculpatul cu mandat de aducere, părţile vătămate şi reprezentantul legal al părţii vătămate minore P******* M**** A***** . Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11.12.2007.

  • Sedinta din data de 20.11.2007 la ora 8:30

    Complet: 2 Penal
  • Încheiere

    Amână judecarea cauzei la data de 11.12.2007 sala 4, pentru când se vor cita inculpatul, părţile vătămate şi reprezentantul legal al părţii vătămate minore P******* M**** A***** . Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20.11.2007.

Flux dosar


Actualizare GRPD