I*** D****
ReclamantC***** R******* P*** P*****
PârâtHotărâre, Admite acţiunea civilă. Constată dobândit dreptul de proprietate de către reclamant, prin uzucapiune ,asupra imobilului înscris în C.F. 3747, Răcăşdia, nr. top 81, Casa Ncc. 385, curte şi grădină, cu întindere de 1079 m.p. Autorizează pe reclamant să solicite intabularea în C.F. a dreptului său de proprietate, cu titlu de uzucapiune. Fără cheltuieli de judecată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 06.02.2008. Preşedinte,
Admite cererea formulată de reprezentanta reclamantului cu privire la probatoriul testimonial. Amână judecarea cauzei la data de 06.02.2008, termen dat în cunoştiinţă celor prezenţi şi pentru care se vor cita părţile lipsă. Citarea martorilor reclamantului în dovedirea acţiunii, respectiv Gligor Gheorghe, Răcăşdia, nr,3,jud,CS şi Peia Nicolae, Răcăşdia, nr,617,CS. Se va cita pârâta cu menţiunea aplicării ştampilei. Pronunţată în şedinţă publică,azi 16.01.2008
Amână judecarea cauzei la data de 16.01.2008, termen dat în cunoştiinţă celor prezenţi şi pentru care se vor cita părţile lipsă. Reprezentanta reclamantului va completa taxa de timbru judiciar cu suma de 209,12 lei şi timbru judiciar cu suma de 3 lei. Efectuarea de adresă la Primăria Răcăşdia pentru a comunica datele de stare civilă a proprietarilor tabulari, respectiv defuncţii Măran Păun decedat la data de 27.11.1964 şi Măran Floarea decedată la data de 26.12.1976 şi dacă mai au moştenitori legali sau nu, iar în cazul afirmativ numele şi adresa acestora, cu menţiunea „în cazul necomunicării răspunsului i se va aplica o amendă judiciară Secretarului Comunei Răcăşdia”. Se va cita pârâta cu menţiunea aplicării ştampilei. Pronunţată în şedinţă publică,azi 05.12.2007.