P***** G*******
ReclamantS* H************* S*
PârâtDeclină competenta de solutionare a contestatiei în favoarea Tribunalului Bucuresti. Cu recurs.Pronunţată în şedinţă publică azi, 08.11.2007 la Tribunalul Argeş-Sectia Civilă.
Amână pronunţarea la data de 08.11.2007.
DISPUNE Pune în vedere pârâtei, prin consilier juridic, să depună la dosar cerere scrisă prin care se solicită ca toate actele de procedură să fie efectuate la Sucursala Hidroelectrica Curtea de Argeş. Pune în vedere pârâtei, prin consilier juridic, să depună la dosar actele solicitate de instanţă. Dispune comunicarea notelor de şedinţă către reclamant. Amână judecarea cauzei la 01.11.2007.
DISPUNE Încuzviinţează proba cu relaţii de la pârâta S* H************* S*, solicitată de reclamant, prin apărătorul său, în sensul de a fi înaintate actele care au stat la baza emiterii deciziei nr 222/23.03.2007 emisă de pârâtă. Acordă reclamantului un termen de judecată pentru a preciza acţiunea. Reia procedura de citare cu pârâta Amână judecarea cauzei la 04.10.2007.