A******** D* P********** N**** P*** A***** L**** A********
ReclamantA********* M****
PârâtSENTINŢA CIVILĂ NR. 1293/C/2009 Admite cererea de perimare.Cu recurs
ÎNCHEIERE În vederea respectării principiului continuităţii completului de judecată, stabileşte termen la completul învestit iniţial cu soluţionarea cauzei.
În baza art.242 pct.2 Cod procedură civilă Suspendă judecarea cauzei prin lipsa părţilor. Cu recurs Pronunţată în şedinţă publică – 14.02.2008
Apreciind că pentru o justă soluţionare a cauzei se impune a se cunoaşte punctul de vedere al reclamantei cu privire la plăţile efectuate de pârâtă
Apreciind că pentru justa soluţionare a cauzei se impune a se depune la dosar de către reclamantă a hotărârii asociaţiei prin care s-a stabilit cuantumul penalităţilor percepute de la locatari, să facă precizări cu privire la contravaloarea dobânzilor, respectiv a penalităţilor precum şi perioada pentru care se solicită acestea, iar reprezentantul reclamantei să se prezinte în instanţă pentru a semna decontul cu situaţia lunară a debitului, instanţa amână judecarea cauzei.