T***** N***
InculpatÎn baza art. 86 al.2 din OUG nr. 195/2002 republicată, condamnă inculpatul T. N. la o pedeapsă de: - 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu permis de conducere care a fost anulat. În baza art. 87 al.1 din OUG nr. 195/2002 republicată, condamnă acelaşi inculpat la o pedeapsă de: - 1 (unu) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală; În baza art. 33 lit.b, art. 34 lit.b C.p., contopeşte pedepsele aplicate mai sus în pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de 1 (unu) an închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de: - 1 (unu) an închisoare. În temeiul art. 71 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a teza a doua, b, c C.p. În baza art.81 C.p., art.82 C.p. şi art.71 al.5 C.p dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale, precum şi suspendarea executării pedepsei accesorii, pe un termen de încercare de 3 (trei) ani. În baza art. 359 C.p.p., atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 C.p. În baza art. 191 al.1 C.p.p., obligă inculpatul la plata sumei de 300 RON, reprezentând cheltuieli judiciare, către stat. Cu apel în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 05.03.2008.
Citarea martorilor din rechizitoriu
Citare inculpat cu procedură completă
Citare inculpat cu mandat de aducere