G****** I* F***** C*********
CondamnatROMÂNIA JUDECĂTORIA PLOIEŞTI JUDEŢUL PRAHOVA SECŢIA PENALĂ DOSAR NR. 15667/281/2007 MINUTĂ HOT: 25.10.2007 Admite propunerea de liberare condiţionată, formulată de Comisia de Propuneri din cadrul Penitenciarului Ploieşti, privind pe condamnatul GRIGORE FLORIN CONSTANTIN, fiul lui Ion şi Filofteia , născut la data de 27.01.1976. în Ploieşti, jud. Prahova, în prezent aflat în executarea pedepsei de 6 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 359/2006 pronunţată de Tribunalul Prahova-mandat nr.421/2006 şi, în consecinţă: Constată îndeplinite condiţiile disp. art. 59 Cod penal şi dispune punerea în libertate condiţionată a condamnatului, căruia i se atrage atenţia asupra disp. art. 61 Cod penal, privind efectele liberării condiţionate, pentru restul de pedeapsă de 731 zile de închisoare, rămase neexecutate. Cheltuielile judiciare avansate de stat, vor rămâne în sarcina de plată a acestuia, iar onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 40 RON, va fi suportat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu recurs în termen de 3 zile de la pronunţare, pentru condamnat de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 25.10.2007. Preşedinte, Anca Zamfirescu