M**** V******* A****
CondamnatÎn baza art. 461 lit d C.p.p., respinge ca neîntemeiată contestaţia la executare formulată de condamnatul ANDOR MIHAI VALENTIN, fiul lui natural şi Florica, născut la 14.11.1985, C.N.P. *********7299, în prezent aflat în Penitenciarul Ploieşti, împotriva sp. nr. 6/2006 a Judecătoriei Ploieşti, definitivă prin neapelare. În baza art. 192 alin. 2 C.p.p., obligă condamnatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 60 lei. Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 40 lei urmează a fi avansat din fondurile Min. Justiţiei. Cu recurs, în 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru condamnat. Pronunţată în şedinţă publică azi, 11.12.2007.
apreciind legală cererea formulată de condamnat prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată în vederea angajării unui apărător acorda termen la 11.12.2007 sala 2