T******** M* E****** G*****
InculpatA***** G***
MartorCondamnă inculpatul Toderaşcu Eusebiu George, fiul lui Mircea şi Florica, născut la data de 30.01.1967 în Ploieşti, jud. Prahova, cetăţean român, studii universitare, căsătorit, profesor, fără antecedente penale, dom. în Ploieşti, str. Sinăii, nr. 38, jud. Prahova, după cum urmează: - pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 51 al.1 teza I din Legea nr.161/2003, faptă din data de 13.03.2007, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a şi b C.p., cu excepţia dreptului de a alege în alegerile legislative, prev. de art. 64 al.1 lit. a C.p., în condiţiile art. 65 al. 2 C.p.; - pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 51 al.1 teza a-II-a din Legea nr.161/2003, faptă de la începutul anului 2007, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a şi b C.p., cu excepţia dreptului de a alege în alegerile legislative, prev. de art. 64 al.1 lit. a C.p., în condiţiile art. 65 al. 2 C.p.; În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b şi art. 35 al.3 C.p. contopeşte pedepsele aplicate prin hotărârea de faţă, în final, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3(trei) ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a şi b C.p., cu excepţia dreptului de a alege în alegerile legislative, prev. de art. 64 al.1 lit. a C.p., în condiţiile art. 65 al. 2 C.p. Cu aplic. art. 71 şi 64 lit. a şi b C.p., cu excepţia dreptului de a alege în alegerile legislative, prev. de art. 64 al.1 lit. a C.p. În baza art. 861 C.p. suspendă sub supraveghere executarea pedepsei rezultante de mai sus, pe durata unui termen de încercare de 6 ani, stabilit potrivit disp. art. 862 C.p. În baza art.71 alin.5 C.p. suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare. În baza art. 359 C.p.p. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C.p.. În baza art. 863 C.p., pe durata termenului de încercare, inculpatul este obligat sa respecte următoarele masuri de supraveghere: - sa se prezinte trimestrial la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova; - sa anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă, sau locuinţă si orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum si întoarcerea; - sa comunice si sa justifice schimbarea locului de munca; - sa comunice informaţii de natura a putea fi controlate mijloacele lui de existenta. În baza art. 191 al.1 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 300 RON, cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 14.05.2008.
AMANA PRONUNTAREA LA DATA DE 14.05.2008
În vederea administrării probatoriilor în circumstanţiere, solicitate de inculpat prin apărătorul ales, instanta, considera necesara amanarea cauzei, sens in care, PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII DISPUNE : In baza art. 300, alin. 1 C.p.p. constată regularitatea actului de sesizare, Incuviinteaza în parte proba cu martori în circumstanţiere, solicitată de inculpat prin apărătorul său ales, în sensul încuviinţării doar a unui martor. Amână cauza la termenul din data de 13.05.2008 sala 4 pentru cand se va cita martorul în circumstanţiere, A***** G***.
Având în vedere cererea formulata de aparatorul ales al petentului, prin care, solicita acordarea unui nou termen de judecata intrucat inculpatul din motive medicale nu se poate prezenta la acest termen, depunand in acest sens in copie, prin fax şi în original o adeverinta medicala, instanta, considera necesara amanarea cauzei, sens in care, PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII DISPUNE : Proroga discutia privind regularitatea actului de sesizare a instantei. Incuviinteaza cererea formulata de inculpat prin apărătorul său ales, privind acordarea unui nou termen de judecata şi îi pune în vedere acestuia să facă dovada imposibilităţii deplasării locomotorii în instanţă, apreciind că actul medical depus pentru acest termen de judecată nu face dovada imposibilităţii prezentării în sala de judecată. Se va emite adresă către Cabinetul de Avocat Lucian Pitaru, pentru a se prezenta în faţa instanţei în susţinerea prezentei cauze penale şi a contractului de asistenţă juridică încheiat, în caz contrar să-şi asigure substituirea, prezenţa sau absenţa inculpatului nu are nici-o legătură cu perezenţa apărătorului ales , în sala de judecată. Tot din aceleaşi considerente, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, instanţa poate lua măsuri şi pentru desemnarea unui apărător din oficiu, apreciindu-se în temeiul art.171 alin.41 c.p.p. drept lipsă nejustificată a acestui apărător ales, la acest termen de judecată. Cu menţiunea de a se preciza dacă s-a renunţat la împuternicirea avocaţială. Amână cauza la termenul din data de 17.04.2008 sala 4 pentru cand se va cita inculpatul, cu datele de stare civila prin toate modalitatile prev. de art.177 c.p.p.
I N S T A N T A : Având în vedere cererea formulata de aparatorul ales al petentului, prin care, solicita acordarea unui nou termen de judecata intrucat inculpatul din motive medicale nu se poate prezenta la acest termen, depunand in acest sens in copie, prin fax, o adeverinta medicala, instanta, considera necesara amanarea cauzei, sens in care, PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII DISPUNE : Proroga discutia privind regularitatea actului de sesizare a instantei. Incuviinteaza cererea formulata de aparatorul inculpatului privind acordarea unui nou termen de judecata si ii pune in vedere inculpatului prin aparator, sa depuna la dosar adeverinta medicala in original. Amână cauza la termenul din data de 01.04.2008 sala 4 pentru cand se va cita inculpatul, cu datele de stare civila prin toate modalitatile prev. de art.177 c.p.p.
Având în vedere procesul verbal din data de 28.01.2008, întocmit de Preşedintele Secţiei Penale, judecător Elena Raluca Costache, în conformitate cu HOTĂRÂREA NR. 28/23.10.2007 a Colegiului de Conducere al judecătoriei Ploieşti, prin care s-a decis blocarea termenelor de judecată pentru repartizarea aleatorie în sistemul ECRIS şi desfiinţarea completului de judecată prezidat de domnul judecător Niţă Constantin, respectiv completul nr. 4 în materie „PENALĂ” şi repartizarea cauzelor ce au fost înaintate spre soluţionare completului desfiinţat să se realizeze în conformitate cu dispoziţiile art. 99 pct. 11 din Regulamentul de Ordine Interioară al instanţei, precum şi în conformitate cu art. 15 din Ordinul de serviciu nr. 5/2007 aprobat prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 1 /05.01.2007 de către Preşedintele SECŢIEI PENALE, în sistem ciclic, instanţa va amâna judecarea cauzei, sens în care, Amână judecarea cauzei la data de 04.03.2008 Sala 4, pentru când se va cita inculpatul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29.01.2008.
Încuviinţează cererea inculpatului, privind amânarea cauzei pentru lipsă de apărare. Amână judecarea cauzei la data de 29.01.2008 Sala 4, pentru când se va cita inculpatul.