I**** A*******
ReclamantI********* P********** M****
PârâtP******* A*****
PârâtS* R****** S** A*****
PârâtS* R****** S**
PârâtAdmite cererea de investire cu formulă executorie.
Instanţa respinge ca nefondată plângerea reclamantului.
Din lipsă de timp pentru deliberare, amână pronunţarea pentru data de 24.03.2009.
I N S T A N Ţ A, Îndrumă reclamantul să-şi angajeze un apărător calificat având în vedere complexitatea cauzei iar în cazul în care nu este posibil aceasta având în vedere cele susţinute de reclamant, îl îndrumă ca în cazul în care îndeplineşte condiţiile legale să formuleze cerere de acordare asistenţă juridică gratuită şi să o depună la dosar însoţită de actele prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr.51/2008. In vederea comunicării notificării depuse la dosar cu toate părţile lipsă şi pentru ca reclamantul să depună actele pentru acordare asistenţă juridică gratuită, urmează a acorda un termen de judecată.
conform art.151 Cod procedura civila s-a repus cauza pe rol
amana pronuntarea la data de 27.01.2009
amana pronuntarea la data de 20.01.2009
Potrivit art.6 din CEDO admite cererea de amânare formulată de pârâtă.
citarea SC LARIX FOREST SRL în calitate de succesoare de drept a S* R****** S** ALUNIS - Amână cauza la 02.12 .2008
- citarea citării în calitate de pârâtă societatea SC. ROMWOOD SRL ALUNIS, prin administrator Bereczki Zsolt cu un exemplar din cererea de chemare în judecată - emiterea unei adrese la Oficiul Comerţului pentru a ne înainta un desfăşurător al situaţiei SC. ROMWOOD SRL ALUNIS
În vederea îndeplinirii procedurii de citare cu pârâta de rând 2 şi în vederea depunerii documentaţiei, instanţa acordă un nou termen de judecată.
Instanţ, având în vedere că petentul nu şi-a îndeplinit obligaţia esenţială pentru bunul mers al cauzei, în baza art.155 indice 1 SUSPENDĂ cauza.
-pune în vedere petentului să depună la dosar în scris precizarea de acţiune şi să ataşeze la această copie contractul de vânzare-cumpărare nr. 1377/2000 a cărui anulare se cere sub sancţiunea prev. de art. 511 ind. 1 C.proc.civ.