D*** C*********
Intimat Parte civilăD**** C**** I*****
Apelant InculpatD*** M***** - P*** R***** L**** D*** C**** S* D*** P***
Intimat Parte civilăD*** P*********
Intimat Parte civilăS******* C***** J******* S****
Intimat Parte civilăAdmite apelul formulat de inculpatul D.C.I. împotriva sentinţei penale nr. 398/14.06.2007 a Judecătoriei Sibiu pe care o desfiinţează în parte, şi judecând în aceste limite: reduce despăgubirile pe care a fost obligat inculpatul să le achite părţilor civile. *Obligă inculpatul la cheltuieli judiciare, la fond în cuantum de câte 742 lei, în favoarea părţilor civile D.P., D.E. şi D. M., şi a sumei de 2676 lei cheltuieli judiciare către partea civilă D.C. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
Amână deliberarea şi pronunţarea la data de 11.06.2008, dată până la care părţile au dreptul de a depune la dosar concluzii scrise.
Termen de judecată la data de 4.06.2008 pentru depunerea de acte de către reprezentanta apelantului inculpat.
Acordă termen la 07.05.2008, pentru când instanţa se va pronunţa asupra efectuării expertizei criminalistice, în complet legal constituit.
Termen de judecată la data de 2.04.2008 pentru studiul obiecţiunior la raportul de expertiză, depuse la dosar de reprezentanta apelantului inculpat.
Acordă termen la 05.03.2008, pentru depunere raport expertiză.
Acordă termen la 06.02.2008, pentru efectuare expertiză.
Acordă termen la 09.01.2008, în vederea efectuării expertizei tehnico-judiciare.
Termen de judecată la data de 5.12.2007 pentru studiul motivelor de apel.
Termen de judecată la 7.11.2007 faţă de cererea de amânare în vederea angajării unui apărător ales formulată de inc. D.C.I.