Dosar 16398/325/2007 din 02.11.2007

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002) art.79 al.1 OUG 195/2002


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 16398/325/2007
Data dosar:
02.11.2007
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002) art.79 al.1 OUG 195/2002
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 20.02.2008 la ora 09:00

    Complet: C4P
  • Soluţionare

    În baza art. 79 alin.l din O.U.G. 195/2002 cu aplicarea art. 13 C.pen. condamnă inculpatul Z.I. A. la o pedeapsă de: -1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de “Conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către un conducător auto având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală” . Interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a-c C.pen. în condiţiile şi pe durata prevăzută de art. 71 C.pen. În baza art. 81 C.p. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate, în baza art. 82 C.p. stabileşte un termen de încercare cu o durată de 3 (trei) ani, iar în temeiul art. 359 C.p.p. atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 C.p. În baza art. 71 alin. ultim C.pen .dispune suspendarea executării pedepsei accesorii a interzicerii unor drepturi pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei cu închisoarea . În temeiul art. 349, 191 alin.1 C.p.p. obligă inculpatul la plata a 300 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu apel în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 20 februarie 2008.

  • Sedinta din data de 23.01.2008 la ora 09:00

    Complet: C4P
  • Amânat

    Citare martori

  • Sedinta din data de 05.12.2007 la ora 09:00

    Complet: C4P
  • Amânat

    Angajare apărător

Flux dosar


Actualizare GRPD