Dosar 1645/84/2007 din 25.05.2007

omorul calificat (art. 175 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1645/84/2007
Data dosar:
25.05.2007
Instanta:
Tribunalul Sălaj
Departament:
PENAL
Obiect:
omorul calificat (art. 175 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 24.10.2007 la ora 8:30

    Complet: C4 FOND
  • Soluţionare

    Condamnă pe inculpata DEAK CLARA, fiica lui Alexandru şi Clara, născută la 13.07.1967 în Nuşfalău, jud. Sălaj, domiciliată în Nuşfalău, str.Florilor, nr.7, jud. Sălaj, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzută şi pedepsită de art.174 Cod penal raportat la art.175 lit.c Cod penal, la: -15 (cincisprezece) ano închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, b Cod penal. Face aplicarea art.71 Cod penal şi 64 lit.a,b Cod penal. Menţine măsura arestării preventive şi deduce din pedeapsa aplicată timpul reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 05.04.2007, până la zi. obligă inculpata să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 400 lei din care suma de 100 lei va fi avansată din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul de Avocaţi Sălaj. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare cu procurorul şi comunicare cu inculpata arestată şi lipsă la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 octombrie 2007.

  • Sedinta din data de 19.09.2007 la ora 8:30

    Complet: C4 FOND
  • Amânat

    Amânat la data de 24 octombrie 2007 în vederea completării probaţiunii. S-a menţinut măsura arestării preventive.

  • Sedinta din data de 01.08.2007 la ora 8:30

    Complet: C4 FOND
  • Amânat

    Amânat cauza la 19 09 2007 la cererea inculpatei Deak Clara pentru angajare apărător ales.

  • Sedinta din data de 20.06.2007 la ora 8:30

    Complet: C4 FOND
  • Amânat

    Amânat la data de 1 august 2007 şi s-a menţinut măsura arestării preventive.

  • Sedinta din data de 28.05.2007 la ora 10:30

    Complet: C4 FOND
  • Soluţionare

    în baza prev.art.300/1 rap. la art.160 Cod procedură penală menţine măsura arestării preventive a inculpatei Deak Clara.

Flux dosar


Actualizare GRPD