B**** G*******
ReclamantO****** C******
PârâtF******* R*****
PârâtO******** E****
PârâtRespinge cererea de lămurire a dispozitivului sentinţei civile nr. 1177/22.02.2001. Cu drept de recurs. Pronunţată în şedinţă publică azi, 31 ianuarie 2013.
Ia act de tranzacţia intervenită între părţi, pe care o consfinţeşte, având conţinutul din înscrisul depus la dosar, astfel: Tranzacţie: „Subsemnatele: Reclamanta – 1.B.G.; Pârâtele- 1. O.C.; 2. F.R; 3. O.E., părţi în procesul civil ce face obiectul dosarului nr. 1649/280/2007, aflat pe rolul Judecătoriei Piteşti, având ca obiect partaj succesoral cu termen de judecată la de 24.04.2007 în vederea terminării acestui proces, între noi a intervenit această înţelegere prin bună învoială (tranzacţie), care are următorul cuprins: Lotul nr.I- îmi revine în deplină proprietate şi posesie mie B.G şi se compune din următoarele terenuri, situate în intravilanul şi extravilanul comunei Moşoaia, sat. Hinţeşti, judeţul Argeş, reconstituite conform Legii nr.18/1991, din Titlul de proprietate nr.42525 din 29.04.1994, eliberat de Comisia Judeţeană Argeş: a) suprafaţa de 1.684 mp-teren curţi –construcţii şi arabil, din suprafaţa totală de 10.388 mp situat în intravilanul comunei Moşoaia, sat. Hinţeşti, în punctul „Basangeşti”, tarla 34, cu vecinii: Nord- Pârâul Teleormănel, Est- Moşt. Niţă Ilie, la Vest- Lotul nr. III F.R, Sud- Drum sătesc; b) suprafaţa de 3.510 mp - teren arabil, din suprafaţa totală de 10.388 mp situat în extravilanul comunei Moşoaia, sat. Hinţeşti, tarla 8, parcela 144,147, cu vecinii: Nord- Lotul nr. III F.R, Est- Valea Moancea, la Vest – Drum exploatare, Sud- Moşt. Niţă Ilie, conform schiţelor anexate la prezenta tranzacţie. Lotul nr. II- îmi revine în deplină proprietate şi posesie, O.C şi se compune din următoarele bunuri: a)- bunuri mobile – certificatul de acţionar nr. 6022612 din 08.08.1996, eliberat de SC ROLAST Piteşti, cu sediul în strada Dobrogeanu Gherea 1 Jud.Argeş pe numele O.I.I.; b) - suprafaţa de 6.300 mp, teren curţi –construcţii şi arabil, în punctul „ACASĂ”, din suprafaţa totală de 7500 mp, reconstituită conform Legii nr. 18/1991, din Procesul-Verbal nr. 1457 din 03.07.2000, cu validare în Anexa 3 Albota, poziţia 111, satul Albota, emis de Comisia Locală de aplicare a Legii Fondului Funciar a comunei Albota, cu vecinii: Nord- Caraşol Gheorghe, Est-Drum intervenţii sonde de petrol, Sud- Olteanu Elena, Olteanu Ion, Olteanu Elena, Vest- Drum sătesc Aleea Genei. c) - o casă de locuit cu trei camere, acoperită cu tablă şi toate dependinţele constând în construcţii anexe, edificate pe terenul în suprafaţă de 6.300 mp, teren curţi-construcţii şi arabil, în punctul „ACASĂ”, mai sus menţionat. Lotul nr. III- îmi revine în deplină proprietate şi posesie, F.R. şi se compune din următoarele terenuri situate în intravilanul şi extravilanul comunei Moşoaia, sat Hinţeşti, judeţul Argeş, reconstituite conform Legii nr. 18/1991, din Titlul de proprietate nr. 42525 din 29.04.1994, eliberat de Comisia Judeţeană Argeş: a) suprafaţa de 1.684 mp – teren curţi-construcţii şi arabil, din suprafaţa totală de 10.388 mp situat în intravilanul comunei Moşoaia, sat Hinţeşti, în punctul „Bosangeşti”, tarla 34, cu vecinii: Nord – Pârâul Teleormănel, Est- Lotul nr.I B.G., Vest- Pârâul Teleormănel, Moşt. Niţă Ilie, Sud - Drum sătesc, b) suprafaţa de 3.510 mp – teren arabil, din suprafaţa totală de 10.388 mp situat în extravilanul comunei Moşoaia, sat Hinţeşti, tarla 8, parcela 144,147, cu vecinii: Nord-Moşt.Niţă Ilie, Est- Valea Moancea, la Vest-Drum exploatare, Sud- Lotul nr. I B.G., conform schiţelor anexate la prezenta tranzacţie. Lotul nr. IV- îmi revine în deplină proprietate şi posesie, O.E. şi se compune din următoarele terenuri situate în intravilanul şi extravilanul comunei Albota, sat Albota, judeţul Argeş: - suprafaţa de 3.000 mp, teren cu vegetaţie forestieră (păduri), situate în extravilanul comunei Albota, sat. Albota, judeţul Argeş, tarla 77, parcela 707, reconstituit conform Legii nr. 18/1991, din Titlul de proprietate nr. 57020 din 10.10.1994, eliberat de Comisia Judeţeană Argeş, cu vecinii: Nord- Olteanu Ioana, Est-Drum Exploatare, Sud- Tudor Dumitra, Vest – Pădure Comunală; - suprafaţa de 1.200 mp , teren curţi-construcţii şi arabil, în punctul „ACASĂ” , din suprafaţa totală de 7500 mp, reconstituită conform Legii nr. 18/1991, din Procesul-Verbal nr.1457 din 03.07.2000, cu validare în Anexa 3 Albota, poziţia 111, satul Albota, emis de Comisia Locală de aplicare a Legii Fondului Funciar al comunei Albota, cu vecinii: Nord-Caraşol Gheorghe, Est- Drum sătesc Aleea Genei, Sud- Olteanu Elena, Vest- Gârla. Eu, reclamanta B.G., sunt de acord ca bunurile menţionate în lotul nr. II, să revină în deplină proprietate şi posesie mamei noastre-pârâtă O.C., cele menţionate la lotul nr. III, să revină în deplină proprietate şi posesie pârâtei F.R., iar cele menţionate în lotul nr. IV, să revină în deplină proprietate şi posesie pârâtei O.E., fără a avea nicio pretenţie, de nici o natură faţă de acestea. Eu, pârâta, O.C., sunt de acord ca bunurile menţionate în lotul nr. I, să revină în deplină proprietate şi posesie reclamantei B.G., cele menţionate în lotul nr. III, să revină în deplină proprietate şi posesie pârâtei F.R., iar cele menţionate în lotul nr. IV, să revină în deplină proprietate şi posesie pârâtei O.E., fără a avea nicio pretenţie, de nici o natură, faţă de acestea. Eu, pârâta F.R., sunt de acord ca bunurile menţionate lotul nr. I, să revină în deplină proprietate şi posesie reclamantei B.G.,cele menţionate în lotul nr. II, să revină în deplină proprietate şi posesie mamei noastre-pârâta O.C., iar cele menţionate în lotul nr. IV, să revină în deplină proprietate şi posesie pârâtei O.E., fără a avea nicio pretenţie, de nici o natură, faţă de acestea. Eu, pârâta O.E., sunt de acord ca bunurile menţionate lotul nr. I, să revină în deplină proprietate şi posesie reclamantei B.G., cele menţionate în lotul nr.II, să revină în deplină proprietate şi posesie mamei noastre-pârâtă O.C., iar cele menţionate în lotul nr. II, să revină în deplină proprietate şi posesie pârâtei F.R. fără a avea nicio pretenţie, de nici o natură, faţă de acestea. Această înţelegere scrisă reprezintă voinţa noastră liberă şi neviciată, act pe care îl vom depune la instanţa de judecată, spre a fi consfinţit printr-o hotărâre judecătorească definitivă (fără drept de apel), în temeiul art. 271-273 C.pr.Civ. Solicităm compensarea în totalitate a cheltuielilor de judecată. Întocmită astăzi 23.04.2007 în 5 (cinci) exemplare, cate unul pentru fiecare parte şi unul pentru instanţa de judecată. În drept, art. 1704-1717 Cod civil. Data 24.04.2007. Semnături Reclamanta B.G. ss indescifrabil. Pârâtele O.C. ss indescifrabil, F.R. ss indescifrabil, O.E. ss indescifrabil”. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Aprilie 2007
DISPUNE Încuviinţează cererea părţilor de amânare a cauzei în vederea încheierii unei tranzacţii. Pune în vedere reclamantei, în cazul în care părţile nu vor ajunge la o înţelegere, să achite o taxă judiciară de timbru în cuantum de 221,96 lei şi un timbru judiciar de 3 lei, sub sancţiunea anulării capătului de cerere avand ca obiect dreptul de creanta, ca netimbrat. Pune în vedere pârâtei F******* R***** să depună copie de pe certificatul de naştere şi de căsătorie. Amână judecarea cauzei la 24. IV. 2007.