M**** C* D*****
CondamnatÎn baza art. 456 C.pr.pen. rap. la art. 455 şi art. 453 al.21 C.pr.pen. ia act de retragerea cererii de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul MARIN DANIEL ALIN, fiul lui CONSTANTIN şi MINODORA, născut la data de 05.06.1985, CNP-*********4723, în prezent aflat în Penitenciarul Ploieşti, cu privire la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr.103/19.03.2007 a Judecătoriei Văleni de Munte def. prin dec. pen. nr. 7377/19.09.2007 a Curţii de Apel Ploieşti. În baza art.192 alin.2 C.pr.pen. obligă condamnatul la 80 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 RON – onorariul apărătorului din oficiu – va fi avansată din fondul Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare, pentru condamnat de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 21.02.2008.
Pentru a da posibilitatea condamnatului de a lua legătura cu familia sa şi de a depune la dosar acte medicale, privind afecţiunile de care acesta suferă, având în vedere obiectul cererii deduse judecăţii, instanţa va amâna judecarea cauzei , sens în care, Admite cererea formulată de condamnat de a se acorda un nou termen, pentru a depune acte medicale privind afecţiunile de care acesta suferă. Amână judecarea cauzei la data de 21.02.2008 sala 4, pentru când se va cita petentul condamnat cu datele de stare civilă la Penitenciarul Ploieşti
În vederea comunicării referatului medical privind afecţiunile cu care acesta este înregistrat, de la Penitenciarul Ploieşti, pentru justa soluţionare a cererii de întrerupere executare pedeapsă, instanţa va amâna judecarea cauzei , sens în care, la data de 22.01.2008 sala 2, pentru când se va cita petentul condamnat cu datele de stare civilă la Penitenciarul Ploieşti .
În vederea comunicării de la Judecătoria Vălenii de Munte, a referatului de la Biroul Executări Penale, privind evidenţa cererilor de amânare sau întrerupere executare pedeapsă, privind pe condamnat şi de la Penitenciarul Ploieşti a referatului medical privind afecţiunile cu care acesta este înregistrat, pentru justa soluţionare a cererii de întrerupere executare pedeapsă, instanţa va amâna judecarea cauzei , sens în care, Amână judecarea cauzei la data de 08.01.2008 sala 4, pentru când se va cita petentul condamnat cu datele de stare civilă la Penitenciarul Ploieşti .