L**** A* G*******
ReclamantS****** G*******
PârâtAdmite cererea, şi în consecinţă ; Dispune învestirea cu formulă executorie a Sentinţei civile nr.1094/30.09.2008 pronunţată în dosarul nr.1680/277/2007 de Judecătoria Pătârlagele. Irevocabilă. Dată în Camera de Consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi 24.11.2008.
Admite acţiunea. Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 1800 lei cu titlu de despăgubiri civile. Admite cererea de reexaminare. Exonerează expertul de plata amenzilor. Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 500 lei cheltuieli de judecată. Cu recurs. Pronunţată în şedinţa publică, azi 30.09.2008.
În conformitate cu dispoziţiile art. 108 alin.1,pct.2, lit.c cod procedură civilă dispune sancţionarea d-nei expert Ion Mirela Livia cu amendă judiciară în sumă de 500 lei întrucât nu a depus la dosar raportul de expertiză. Emiterea unei adrese către d-na expert Ion Mirela Livia pentru a i se aduce la cunoştinţă că a fost sancţionată cu amendă judiciară în cuantum de 500 lei şi i se va comunica copia încheierii de şedinţă, cu precizarea că are dreptul de a formula cerere de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicarea încheierii. Emiterea unei adrese către Tribunalul Buzău – Biroul de Expertize pentru a preciza dacă d-na expert Ion Mirela Livia este înscrisă în liste cu experti şi dacă mai efectuează lucrări, cu precizarea că prezenta cauză a suferit mai multe amânări din cauza neefectuării raportului de expertiză, d-na expert fiind sancţionată şi dată în debit de mai multe ori.
Amână judecarea cauzei la data de 02.09.2008, având în vedere lipsa raportului de expertiză. Darea în debit a doamnei expert Ion Mirela-Livia cu suma de 500 lei reprezentând amendă judiciară pentru nedepunerea lucrării în termen. Revenirea cu adresă către expert Ion Mirela-Livia, căreia i se va pune în vedere să întocmească şi să depună lucrarea la dosarul cauzei, cu menţiunea că va fi din nou sancţionată cu amendă judiciară şi totodată i se va aduce la cunoştinţă că a fost dată în debit cu suma de 500 lei. Acordă termen în cunoştinţa părţilor.
Amână judecarea cauzei la data de 12.08.2008, având în vedere lipsa raportului de expertiză.Darea în debit a d-nei expert Ion Mirela-Livia cu suma de 200 lei reprezentând amendă judiciară, dispusă prin încheierea din 20.05.2008.Revenirea cu adresă către expert Ion Mirela-Livia, căreia i se va pune în vedere să întocmească şi să depună lucrarea la dosarul cauzei, cu menţiunea că va fi din nou sancţionată cu amendă judiciară şi totodată i se va aduce la cunoştinţă că a fost dată în debit cu suma de 200 lei.
În conformitate cu dispoziţiile art. 108 alin.1,pct.2, lit.c cod procedură civilă dispune sancţionarea d-nei expert Ion Mirela Liviu cu amendă judiciară în sumă de 200 lei întrucât nu a depus la dosar raportul de expertiză. Emiterea unei adrese către d-na expert Ion Mirela Liviu pentru a i se aduce la cunoştinţă că a fost sancţionată cu amendă judiciară în cuantum de 200 lei şi i se va comunica copia încheierii de şedinţă, cu precizarea că are dreptul de a formula cerere de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicarea încheierii.
Amâna judecarea cauzei la data de 20.05.2008, având in vedere lipsa raportului de expertiza. Revenirea cu adresa către expert Ion Mirela-Livia, căreia i se va pune in vedere sa convoace partile, sa întocmească si sa depună lucrarea la dosarul cauzei, cu menţiunea, „in caz contrar va fi sancţionata”. Acorda termen in cunoştinţa parţilor.
Emiterea unei adrese către d-na expert Ion Mirela Liviu pentru a întocmi raportul de expertiză specialitatea evaluări mobile economie în vederea stabilirii valorii unui acordeon marca „ Hohner B 1” cu 48 başi având în vedere vechimea acestuia de aproape 50 ani, aşa cum susţine reclamantul. În adresă se va preciza că onorariul de expert în sumă de 200 lei a fost cu achitat cu chitanţa nr.1688515/1 din data de 10.03.2008, depusă la dosar.
Acordă termen de judecată la data de 18.03.2008. Emiterea unei adrese către Tribunalul Buzău – Biroul Local de Expertize, pentru a comunica instanţei lista cu experţi, specialitatea merceologie. Fixează onorariu provizoriu în cuantum de 200 lei, în sarcina reclamantului. Acordă termen în cunoştinţă părţilor.
Citarea martorilor Nache Ion şi Drăghici Petre, domiciliati în comuna Pănătău – Zahareşti, judeţul Buzău, cu mandate de aducere. Dată şi citită în şedinţa publică azi 29.01.2008.
Încuviinţează reclamantului proba cu martori şi dispune citarea martorilor Popa Alin domiciliat în comuna Pănătău, satul Sibiciu de Jos, judeţul Buzău şi Ioniţă Ion domiciliat în oraşul Pătârlagele – Mărunţişu. Încuviinţează pârâtului proba cu martori şi dispune citarea martorilor Popa Alin domiciliat în comuna Pănătău, satul Sibiciu de Jos, judeţul Buzău şi Ioniţă Ion domiciliat în oraşul Pătârlagele – Mărunţişu. Acordă termen în cunoştinţă pârâtul S****** G******* şi reclamantul L**** A* G*******.
Admite cererea formulată de reclamant privind acordarea cauzei a unui nou termen de judecată. Dată şi citită în şedinţa publică azi 04.12.2007.
Pune în vedere reclamantului să achite taxa judiciară de timbru în valoare de 4.000.000 lei vechi şi 0,50 lei timbru judiciar. Acordă termen în cunoştinţă reclamantului L**** A* G******* şi dispune repetarea procedurii de citare cu pârâtul S****** G*******.