D******** A***** O*****
InculpatS********** D****** C********
InculpatM***** D***
InculpatO****** C****** I***
InculpatM***** D**
Parte vătămatăCondamnă pe inculpatul Siminiceanu Dumitru Cristian pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. şi ped. de art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit.a),g) şi i) Cod penal, cu aplicarea art. 99 alin.3 , 41 alin.2, 42 Cod penal şi art. 109, 74 lit.c şi 76 lit.d) Cod penal , la pedeapsa de 1 (un) an închisoare . Interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin.1 lit.a) teza a II-a şi lit.b) Cod penal pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 Cod penal. În temeiul art. 81 şi 71 alin.5 Cod penal, suspendă condiţionat executarea pedepsei principale şi a celei accesorii pe durata termenului de încercare de 2 (doi) ani, stabilit în condiţiile prev. de art. 110 Cod penal. În temeiul art. 350 alin.3 lit.b) Cod de procedură penală, dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului. În temeiul art. 88 Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la 31 ianuarie 2007 şi până la punerea în libertate în baza prezentei sentinţe. Constată că partea vătămată Rotaru Victor nu s-a constituit parte civilă, prejudiciul fiind reparat prin restituire. În temeiul art. 14 Cod de procedură penală rap. la art. 998 şi 1000 alin.2 Cod civil, obligă inculpatul Siminiceanu Dumitru Gabriel, în solidar cu partea responsabilă civilmente Zaharia Maria , să plătească părţii civile Trofin Petru suma de 1140 RON cu titlul de despăgubiri civile. Constată că faţă de numitul Zaharia Cornel nu sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 1000 alin.2 Cod civil, privind răspunderea părinţilor pentru faptele delictuale ale copiilor lor minori. În temeiul art. 359 Cod de procedură penală se pun în vedere inculpatului disp. art. 83 şi 84 Cod penal privind revocarea suspendării condiţionate în cazul săvârşirii unei infracţiuni sau neexecutării obligaţiilor civile. În temeiul art. 189 alin.1 Cod de procedură penală, onorariul de avocat din oficiu, în cuantum de 150 RON, va fi virat din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului de avocaţi Botoşani. În temeiul art. 191 alin.3 Cod de procedură penală obligă inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente Zaharia Maria, să plătească statului suma de 300 RON cu titlul de cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare pentru partea responsabilă civilmente Zaharia Maria şi de la comunicare pentru celelalte părţi. Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 august 2007, ora 15:00.
Amână pronunţarea pentru data de 17.08.2007.
Având în vedere lipsa martorilor din lucrări, instanţa dispune a se reveni asupra procedurii de citare cu mandate de aducere, şi faţă de lipsa părţilor care nu au termen în cunoştinţă şi a inculpaţilor aflaţi în stare de detenţie în Penitenciarul Botoşani, instanţa dispune a se reveni asupra procedurii de citare cu mandate de aducere. Instanţa rămâne în pronunţare cu privire la menţinerea arestării preventive a inculpatului, Deliberând asupra măsurii arestării preventive, instanţa constată că, inculpatul a dat dovadă de consecvenţă în comiterea de fapte antisociale , săvârşind o nouă infracţiune contra patrimoniului, sens în care instanţa urmează ca în temeiul art. 3002 rap. la art. 148 lit. d din Codul de procedură penală, să menţină arestarea preventivă a inculpatului minor Siminiceanu Dumitru – Cristian. Având în vedere că în lunile august este perioada vacanţei judecătoreşti , cauza fa vi repartizată completului de legătură stabilit prin notă internă, respectiv în complet A.L.
Având în vedere lipsa părţilor, instanţa dispune a se reveni asupra procedurii de citare cu mandate de aducere a inculpaţilor lipsă şi a martorilor, şi constată că este necesar a se face adresă părţilor responsabile civilmente pentru a li se pune în vedere că este necesară prezenţa lor în instanţă la următorul termen de judecată acordat, respectiv din data de 17 iulie 2007.
Având în vedere lipsa martorilor din lucrări şi a martorilor inculpatului M***** D***, instanţa va dispune citarea martorilor Munteanu Petru Mihai, Chelaru Roxana Dumitriţa şi Ohaci Mihaela cu mandate de aducere, revenindu-se şi cu procedura de citare şi pentru ceilalţi, Consideră necesar a se face adresă la Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor BT pentru a ne comunica domiciliul numitului Maxim Mirel C-tin cu datele de identificare din dosar. Instanţa rămâne în pronunţare cu privire la menţinerea arestării preventive a inculpatului, Deliberând asupra măsurii arestării preventive, instanţa constată că, la dosarul cauzei există probe că inculpatul a comis din nou cu intenţie o infracţiune , inculpatul fiind cercetat în dosarul penal nr. 4441/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani pentru comiterea la data de 18 decembrie 2006 a unei infracţiuni de tâlhărie . În respectiva cauză organele de cercetare penală au solicitat sesizarea instanţei de judecată în vederea arestării preventive a inculpatului Siminiceanu Dumitru – Cristian. Prin Ordonanţa din 24 decembrie 2006 Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani a respins propunerea de arestare preventivă cu motivarea că faţă de poziţia sa procesuală corespunzătoare şi vârsta inculpatului lăsarea lui în libertate nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Deşi faţă de inculpat s-a luat măsura cercetării sale în stare de libertate, la dosar există probe că acesta a dat dovadă de consecvenţă în comiterea de fapte antisociale şi la o perioadă scurtă de timp ( circa o lună de zile) a săvârşit o nouă infracţiune contra patrimoniului. Faţă de cele reţinute, instanţa urmează ca în temeiul art. 300² rap. la art. 148 lit. d) Cod procedură penală, să menţină arestarea preventivă a inculpatului minor Siminiceanu Dumitru – Cristian, Având în vedere şi că în lunile iulie - august este perioada vacanţei judecătoreşti cauza va fi repartizată completului de legătură stabilit prin nota internă din data de 2.05.2007, respectiv în complet M.A.
Având în vedere lipsa martorilor din lucrări instanţa va dispune citarea martorilor Maxim Mirel Constantin, Prăjinaru Gheorghe Cristian, Achiţei Manuela şi Scutariu Marius cu mandate de aducere, revenindu-se şi cu procedura de citare şi pentru ceilalţi, Consideră necesar a se face adresă la poliţia Răchiţi pentru a asigura în instanţă prezenţa martorului Scutariu Marius, Instanţa rămâne în pronunţare cu privire la menţinerea arestării preventive a inculpatului, Deliberând asupra măsurii arestării preventive, instanţa constată că, la dosarul cauzei există probe că inculpatul a comis din nou cu intenţie o infracţiune , inculpatul fiind cercetat în dosarul penal nr. 4441/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani pentru comiterea la data de 18 decembrie 2006 a unei infracţiuni de tâlhărie . În respectiva cauză organele de cercetare penală au solicitat sesizarea instanţei de judecată în vederea arestării preventive a inculpatului Siminiceanu Dumitru – Cristian. Prin Ordonanţa din 24 decembrie 2006 Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani a respins propunerea de arestare preventivă cu motivarea că faţă de poziţia sa procesuală corespunzătoare şi vârsta inculpatului lăsarea lui în libertate nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Deşi faţă de inculpat s-a luat măsura cercetării sale în stare de libertate, la dosar există probe că acesta a dat dovadă de consecvenţă în comiterea de fapte antisociale şi la o perioadă scurtă de timp ( circa o lună de zile) a săvârşit o nouă infracţiune contra patrimoniului. Faţă de cele reţinute, instanţa urmează ca în temeiul art. 300² rap. la art. 148 lit. d) Cod procedură penală, să menţină arestarea preventivă a inculpatului minor Siminiceanu Dumitru – Cristian,
Având în vedere lipsa martorilor instanţa va dispune citarea celor 6 martori din lucrări şi a martorilor propuşi de inculpaţi, Faţă de lipsa doamnelor avocat Velniciuc Iuliana şi Sălăvăstru Aurica, instanţa consideră necesar a se face adresă acestora pentru a se prezenta în instanţă la următorul termen de judecată, în caz contrar se va dispune amendarea lor cu câte 5000 RON, Instanţa rămâne în pronunţare cu privire la menţinerea arestării preventive a inculpatului, Deliberând asupra măsurii arestării preventive, instanţa constată că, la dosarul cauzei există probe că inculpatul a comis din nou cu intenţie o infracţiune , inculpatul fiind cercetat în dosarul penal nr. 4441/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani pentru comiterea la data de 18 decembrie 2006 a unei infracţiuni de tâlhărie . În respectiva cauză organele de cercetare penală au solicitat sesizarea instanţei de judecată în vederea arestării preventive a inculpatului Siminiceanu Dumitru – Cristian. Prin Ordonanţa din 24 decembrie 2006 Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani a respins propunerea de arestare preventivă cu motivarea că faţă de poziţia sa procesuală corespunzătoare şi vârsta inculpatului lăsarea lui în libertate nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Deşi faţă de inculpat s-a luat măsura cercetării sale în stare de libertate, la dosar există probe că acesta a dat dovadă de consecvenţă în comiterea de fapte antisociale şi la o perioadă scurtă de timp ( circa o lună de zile) a săvârşit o nouă infracţiune contra patrimoniului. Faţă de cele reţinute, instanţa urmează ca în temeiul art. 300² rap. la art. 148 lit. d) Cod procedură penală, să menţină arestarea preventivă a inculpatului minor Siminiceanu Dumitru – Cristian,
În temeiul art. 300 indice 2 rap. la art. 148 lit. d) Cod de procedură penală, menţine arestarea preventivă a inculpatului minor Siminiceanu Dumitru- Cristian, urmând ca instanţa să verifice periodic legalitatea şi temeinicia acestei măsuri, potrivit art. 160h alin. 3 Cod de procedură penală. Cu drept de recurs în termen de 24 ore de la comunicare. Având în vedere lipsa inculpaţilor D******** A***** O***** şi Odochie Ciprian Ioan, instanţa va dispune citarea acestora cu mandate de aducere, Deoarece inculpatul Siminiceanu Dumitru- Cristian este minor instanţa va dispune a se face adresă la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Botoşani pentru a întocmi un referat de evaluare pentru inculpat, Încuviinţează proba cu martori solicitată de inculpatul M***** D***, şi va dispune citarea acestora, Consideră necesar a se cita în vederea audierii, primii patru martori din lucrări, şi anume : Maxim Mirel Constantin, Prăjinaru Gheorghe Cristian, Achiţei Manuela şi Scutariu Marius, Instanţa rămâne în pronunţare cu privire la menţinerea arestării preventive a inculpatului, Deliberând asupra măsurii arestării preventive, instanţa constată că, la dosarul cauzei există probe că inculpatul a comis din nou cu intenţie o infracţiune , inculpatul fiind cercetat în dosarul penal nr. 4441/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani pentru comiterea la data de 18 decembrie 2006 a unei infracţiuni de tâlhărie . În respectiva cauză organele de cercetare penală au solicitat sesizarea instanţei de judecată în vederea arestării preventive a inculpatului Siminiceanu Dumitru – Cristian. Prin Ordonanţa din 24 decembrie 2006 Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani a respins propunerea de arestare preventivă cu motivarea că faţă de poziţia sa procesuală corespunzătoare şi vârsta inculpatului lăsarea lui în libertate nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Deşi faţă de inculpat s-a luat măsura cercetării sale în stare de libertate, la dosar există probe că acesta a dat dovadă de consecvenţă în comiterea de fapte antisociale şi la o perioadă scurtă de timp ( circa o lună de zile) a săvârşit o nouă infracţiune contra patrimoniului. Faţă de cele reţinute, instanţa urmează ca în temeiul art. 300² rap. la art. 148 lit. d) Cod procedură penală, să menţină arestarea preventivă a inculpatului minor Siminiceanu Dumitru – Cristian,
În temeiul art. 300 indice 2 rap. la art. 148 lit. d) Cod de procedură penală, menţine arestarea preventivă a inculpatului minor Siminiceanu Dumitru- Cristian, urmând ca instanţa să verifice periodic legalitatea şi temeinicia acestei măsuri, potrivit art. 160h alin. 3 Cod de procedură penală. Cu drept de recurs în termen de 24 ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 martie 2007, ora 16:30. Având în vedere lipsa de procedură cu părţile vătămate Trofin Petru şi M***** D** instanţa va dispune a se reveni cu procedura de citare a acestora, şi văzând şi cererea inculpaţilor D******** A***** O***** şi M***** D***, se va acorda un nou termen de judecată, Deoarece inculpatul Siminiceanu Dumitru- Cristian este minor instanţa va dispune a se introduce în cauză şi cita Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Botoşani, Se va dispune ca martorii din lucrări să fie citaţi la un termen ulterior, Instanţa rămâne în pronunţare cu privire la menţinerea arestării preventive a inculpatului,
Având în vedere Încheierea pronunţată în şedinţă camerală în data de 14 martie 2007 prin care s-a admis cererea de abţinere formulată de doamna judecător Ungureanu Mihaela, instanţa va amâna cauza la data de 22 martie 2007 – complet de judecată A.L. Va dispune citarea inculpatului Siminiceanu Dumitru Cristian atât în Arestul IPJ Botoşani cât şi la Penitenciarul Botoşani, urmând a se verifica legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a acestuia; citarea celorlalte părţi, autorităţii tutelare şi martorilor din lucrări.
În temeiul art. 48 alin.1 lit. a) Cod de procedură penală admite cererea de abţinere formulată de doamna judecător Ungureanu Mihaela. În temeiul art. 98 alin. 3 din regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, dosarul nr. 1682/193/2007 va fi repartizat completului următor celui care a soluţionat incidentul procedural, respectiv CP 2 – A.L. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 martie 2007.
În temeiul art. 300 indice 1 rap. la art. 148 lit. d) Cod de procedură penală, menţine arestarea preventivă a inculpatului minor Siminiceanu Dumitru- Cristian, urmând ca instanţa să verifice periodic legalitatea şi temenicia acestei măsuri, potrivit art. 160 indice h alin.3 Cod de procedură penală. În temeiul art. 189 alin.1 Cod de procedură penală onorariul de avocat din oficiu, în cuantum de 40 RON, va fi virat din fondurile Ministerului justiţiei în contul Baroului de Avocaţi Botoşani. Cu drept de recurs în termen de 24 ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 februarie 2007, ora 15:50.
În temeiul art. 48 alin.1 lit. a) Cod de procedură penală admite cererea de abţinere formulată de doamna judecător Ungureanu Mihaela. În temeiul art. 98 alin. 3 din regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, dosarul nr. 1682/193/2007 va fi repartizat completului următor celui care a soluţionat incidentul procedural şi fixează termen pentru verificarea legalităţii şi temeiniciei arestării preventive a inculpatului Siminiceanu Dumitru Cristian la data de 16 februarie 2007, ora 15.00. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 februarie 2007.