M*** I*** M*****
InculpatS**** C** C******* S* T********
Parte civilăÎn baza art. 276 al.1 şi al. 4 C.pen. cu aplicarea art.74 lit.a, b şi c, art. 76 lit.d C.pen., condamnă inculpatulMIM, la o pedeapsă de: - 1 (unu) an închisoare, pentru comiterea infracţiunii de distrugere şi semnalizare falsă, Interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit.a, b şi c C.pen., pe durata şi în condiţiile art. 71 C.pen. În baza art. 81 şi art. 71 al.5 C.pen., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale precum şi a pedepsei accesorii aplicate inculpatului, iar în baza art.82 C.pen., stabileşte termen de încercare de 3 (trei) ani. În baza art. 359 C.p.p., atrage atenţia inculpatului asupra dipoziţiilor art. 83 C.pen. Ia act că partea civilă S**** C** C******* S* T******** a renunţat la petenţiile civile formulate, prejudiciul fiind integral recuperat. In temeiul art.191 al.1 C.p.p., obligă inculpatul Moga Ioan Marian la plata sumei de 300 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Ia act că părţile nu au solicitat cheltuieli de judecata. Cu apel în 10 zile de la pronunţare pentru Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara şi inculpat şi de la comunicare pentru celelalte părţi. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08.06.2007. PREŞEDINTE,
ÎN VEDEREA INTRODUCERII IN CAUZA A ASIGURATORULUI