M***** V* I**
Apelant InculpatB******* G*********
MartorCondamnă pe inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare. Face aplicarea art. 71 alin. 2 C.p. în ceea ce priveşte exercitarea drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. "a" teza a II-a şi lit. "b" C.penal. În conformitate cu prevederile art. 81 C.penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare prevăzut de art. 82 c.penal (3 ani) şi atrage atenţia inculpatului şi asupra prev. art. 83 şi urm. C.penal. Face totodată aplicarea art. 71 alin. 5 C.penal în sensul că pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei se suspendă şi exercitarea pedepselor accesorii. Obligă pe inculpat să plătească statului suma de 250 lei cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 22 ianuarie 2008.