B**** I**
InculpatC**** D******
MartorCondamnă pe inculpatul B**** I**, pentru săvîrşirea infracţiunii de tăiere fără drept de arbori, prev. ped. de art. 32 al. 3 OG. 96/98 (R) cu aplicarea art. 74, 76 Cod penal la pedeapsa de una lună închisoare. În temeiul disp. art. 81, 82 Cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei pe durata termenului de încercare de doi ani şi una lună. În temeiul art. 359 Cod procedură penală atrage atenţia asupra disp. art. 83 Cod. penal. În temeiul art. 357 al. 3 Cod. pr. pen. interzice inculpatului exerciţiul drepturilor civile prev. de art. 64 al. 1 lit. a, teza II a şi lit. b, pe durata şi în condiţiile art. 71 al. 2 Cod penal. În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal suspendă executarea pedepsei accesorii sus menţionate pe durata suspendării executării pedepsei închisorii. În temeiul art. 189, 191 alin. 1 Cod procedură penală obligăinculpatul să plătească statului suma de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care onorariu avocat oficiu în sumă de 100 lei, avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare pentru inculpat. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17.09.2008.
Hotarare 141 din 17.09.2008Amînă judecarea cauzei ptr.a se emite adresă ocolul silvic - cu privire la valoarea material lemnos, modul de calcul al prejudiciului.
Amână judecarea cauzei la data de 18.06.2008, ora 9,00 pentru administrarea probei cu martorul din lucrări. Inculpatul are termen în cunoştinţă. Va fi citat martorul şi cu mandat de aducere în atenţia şefului de post al comunei Poiana Teiului.
Amână judecarea cauzei la data de 30.04.2008, ora 9,00 pentru administrare probatoriu.
Amână judecarea cauzei la data de 05.03.2008, ora 9,00, faţă de lipsa reprezentantului parchetului.Martorul pe latura penală ia termen în cunoştinţă şi motivul amânării cauzei.Se va repeta procedura de citare cu martorul din lucrări.Prorogă pronunţarea asupra emiterii adresei către Ocolul silvic Ceahlău după administrarea probei testimoniale.
în vederea administrării probei cu martori amână judecarea cauzei la data de 16.01.2008
faţă de lipsa reprezentantului parchetului şi având în vedere că prezenţa acestuia este obligatorie, va amâna judecara cauzei la data de 14.11.2007