I****** V*****
PetentÎn temeiul art. 450 C.proc. pen. raportat la art. 59 C.pen şi disp. Legii nr. 275/2006 admite propunerea de liberare condiţionată formulată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului cu Regim de Maximă siguranţă Bucureşti-Rahova în raport de petentul ILIESCU VERGIL, cu date de stare civilă, în prezent deţinut în Penitenciarul Rahova, cu privire la pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 518/2005, pronunţată de Judecătoria sector 3 Bucureşti pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26 C.p rap. la art. 208-209 C.p. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 1112/2005 emis de Judecătoria sector 3 Bucureşti în baza sentinţei penale nr. 518/2005, dacă nu este arestat în prezent în altă cauză. Atrage atenţia condamnatului asupra dispoz. art. 61 Cp privind revocarea liberării. În baza art.192 al.3 Cpp, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de recurs în termen de 3 zile de la comunicare pentru petent, iar pentru procuror de la pronunţare.
pentru a se solicita relaţii de la Penitenciarul Rahova