V***** I* N******
CondamnatROMÂNIA JUDECĂTORIA PLOIEŞTI JUDEŢUL PRAHOVA SECŢIA PENALĂ DOSAR NR. 17084/281/ 2007 MINUTĂ HOT. 22.11.2007 Admite propunerea de liberare condiţionată, formulată de Comisia de Propuneri din cadrul Penitenciarului Ploieşti, privind pe condamnatul VĂCARU NECULAI, fiul lui Ion şi Zoe, născut la data de 17.05.1967, în jud. Prahova, C.N.P.1670517290902, în prezent aflată în executarea pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 328/2007, pronunţată de Judecatoria Câmpina, şi în consecinţă: Constată îndeplinite condiţiile disp. art.59 Cod penal şi dispune punerea în libertate condiţionată a condamnatului, căreia i se atrage atenţia asupra disp. art.61 Cod penal, privind efectele liberării condiţionate, pentru restul de pedeapsă de 11 zile de închisoare rămase neexecutate. Cheltuielile judiciare avansate de stat, vor rămâne în sarcina de plată a acestuia, iar onorariul apărătorului din oficiu va fi suportat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu recurs în termen de 3 zile de la pronunţare, pentru condamnat de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 22.11.2007. Preşedinte, Anca Zamfirescu