S***** M****
PetentŞ********* M*****
IntimatÎn baza art. 2781 alin. 8 lit. a C.p.p. respinge ca nefondată plângerea formulată de petenta STÎNGA MARIA, domiciliată în Ploieşti, str. Gh. Gr. Cantacuzino, nr. 212, jud. Prahova, B.I. seria AM nr. 528963/1978, în contradictoriu cu intimata Ş********* M*****, domiciliată în Ploieşti,str. Sergent Mateescu Gheorghe, nr. 12, bl. 7, ap. 18, jud. Prahova, împotriva Rezoluţiei nr. 8158/P/2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti. Menţine soluţia dată prin Rezoluţia atacată. În baza art. 192 alin. 2 C.p.p., obligă petenta la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 100 lei. Cu recurs, în 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru petentă.
Instanta, având în vedere procesul-verbal din data de 18.02.2008, încheiat de preşedintele Secţiei Penale al Judecătoriei Ploieşti, prin care, în temeiul art. 98 alin.5 şi 6 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 14 din Ordinul de serviciu nr. 5/2008, aprobat prin Hotărârea nr.5/22.01.2008 a Colegiului de Conducere al Judecătoriei Ploieşti, s-a constatat că d-na judecător Savu Alina, respectiv completul 5 penal, lipseşte din instanţă în data de 19.02.2008, fiind la cursurile de evaluatori, organizate de către Curtea de Apel Ploieşti, astfel că a fost desemnată în vederea conducerii şedinţei de judecată din data de 19.02.2008 Sala 2, doamna judecător Zamfirescu Anca, care este completul de judecată cu numărul imediat următor celui care absentează, întrucât doamna judecătr Costache Elena, menţionată în planificarea de permanenţă instituită la nivelul Judecătoriei Ploieşti pentru data de 19.02.2008 Sala 2, nu poate din motive obiective să asigure permanenţa, fiind convocată la sediul Curţii de Apel Ploieşti între orele 09,00 – 17,00, pentru soluţionarea cauzei de către completul de judecată iniţial investit, consideră necesar amanarea cauzei, sens in care, Amână judecarea cauzei la data de 26.02.2008, sala 2, pentru când se va cita petenta.
Instanţa, faţă de lipsa de procedură cu intimata, având în vedere menţiunea cu care a fost restituită dovada de îndeplinire a procedurii de citare, urmează să dispună amânarea cauzei, sens in care, Emite adresă către Biroul Local de Expertize din cadrul Tribunalului Prahova pentru a ne comunica dacă intimata figurează pe tabelul de experţi deţinut de acesta sau dacă a decedat. Emite adresă către Serviciul de Stare Civilă pentru a ne comunica dacă intimata figurează în evidenţele acestora ca fiind decedată. Amână judecarea cauzei la data de 19.02.2008, sala 2, pentru când se vor cita petenta şi intimata.
Instanţa, având în vedere procesul-verbal din data de 09.01.2008, emis de preşedintele Secţiei Penale al Judecătoriei Ploieşti, în conformitate cu care, în baza Hotărârii nr. 28/23.10.2007 a Colegiului de Conducere al Judecătoriei Ploieşti, prin care s-a decis blocarea termenelor de judecată pentru repartizarea aleatorie în sistemul ECRIS şi desfiinţarea completului de judecată prezidat de domnul judecător Niţă Constantin, respectiv completul nr. 4 în materie „Penală” şi repartizarea cauzelor ce au fost înaintate spre soluţionare completului desfiinţat să se realizeze în conformitate cu dispoziţiile art. 99 pct.11 din Regulamentul de Ordine Interioară al instanţei, precum şi în conformitate cu art. 15 din Ordinul de serviciu nr. 5/2007, aprobat prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 1/05.01.2007 de către Preşedintele Secţiei Penale, în sistem ciclic, urmează să dispună amânarea cauzei, sens in care, Amână judecarea cauzei la data de 29.01.2008, sala 2, pentru când se vor cita petenta şi intimata.
Instanţa, faţă de lipsa dosarului Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, faţă de lipsa de procedură cu intimata şi faţă de cererea petentei, pe care o apreciază ca fiind întemeiată, având în vedere că este primul termen de judecată, urmează să dispună amânarea cauzei, sens in care, Încuviinţează cererea petentei, privind amânarea cauzei. Se vor face demersuri pentru ataşarea dosarului de urmărire penală nr. 8158/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, aflat la dosarul nr. 14534/281/2007 al Judecătoriei Ploieşti. Amână judecarea cauzei la data de 10.01.2008, sala 4, pentru când se vor cita petenta şi intimata.