M****** V*******
Recurent ReclamantS******* O******** D** G***** T***** N*****
Intimat PârâtC*** D* A******** D* S******* B*
Intimat PârâtAdmite cererea formulată de intimatul SODGT Năsăud. Stabileşte că prin decizia nr.812/R/2007 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, pârâtul a fost obligat la plata sumei brute de 4.179 lei. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică din 16.11.2007
Admite în parte recursul declarat de reclamanta MV împotriva sentinţei civile nr. 913/F din 17.11.2006 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud pronunţată în dosar nr. 1723/112/2006, pe care o modifică în parte în sensul că admite în parte acţiunea reclamantei MV în contradictoriu cu pârâtele Spitalul Orăşenesc Dr. GT Năsăud şi CAS BN, pe care le obligă să plătească reclamantei suma de 4.179 lei, reprezentând drepturi salariale neacordate. Menţine dispoziţia de respingere a petitului de obligare a pârâtului Spitalul Orăşenesc Dr. GT Năsăud la plata în viitor a salariului majorat conform OUG nr. 24/2000 şi cu aplicarea indicilor de majorare de 10% conform OUG nr. 42/2001. Obligă pârâţii să-i plătească reclamantei suma de 150 lei, cheltuieli dejudecată în prima isnatnţă. Decizia este irevocabilă.
Amână pronunţarea hotărârii, potrivit art. 260 alin. 1 cod procedură civilă, pentru data de 23.04.2007.
Amână judecarea cauzei pentru data de 20 aprilie 2007, ora 8,30, sala 31, pentru când se vor cita părţile. Pentru a se depune la dosar soluţia pronunţată cu privire la cererea de strămutare, deoarece de pe site-ul Î.C.C.J. nu rezultă că ar fi soluţionată.