S**** A******** T******
InculpatV********* C*****
MartorD*** I*****
MartorHOTARASTE În temeiul art.86 alin.1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art.76 lit. d, 74 lit. a, c, condamnă pe inculpatul S**** A******** T****** la 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice, fără a poseda permis de conducere. În temeiul art.81 Cod penal, suspendă condiţionat executarea pedepsei. În temeiul art.82 Cod penal stabileşte termen de încercare de 2 ani şi 6 luni. Atrage atenţia inculpatului asupra disp.art.83 Cod penal. În temeiul art.71 alin.1 Cod penal raportat la art.64 lit. a şi b Cod penal, interzice inculpatului dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat pe durata executării pedepsei. În temeiul art.71 alin.5 Cod penal, suspendă executarea pedepselor accesorii. În temeiul art.191 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare.
Se va solicita fisa de cazier judiciar al inculpatului . Amână judecarea cauzei la 26.10.2007, pentru cand inculpatul are trermenul in cunostinta . Pronunţată în şedinţa publica de la 21 Septembrie 2007 .
Se va solicita fisa de cazier judiciar al inculpatului . Amână judecarea cauzei la 21.09.2007 pentru cand inculpatul are termenul in cunostinta . Pronunţată în şedinţa publica de la 07 Septembrie 2007.
Admite proba cu un martor solicitata de catre aparatorul inculpatului în circumstanţiere personala. Pune în vedere inculpatului sa prezeinte martorul personal. Se va solicita fişa de cazier judiciar a inculpatului Amână cauza la: 07.09. 2007, pentru când inculpatul are termen în cunoştinţa.
Incuviinţeaza cererile de amânare a cauzei formulate de catre aparatorul iunculpatului şi de catre reprezentantul parchetului. Amină cauza la: 13.07. 2007, pentru când se va repeta procedura de citare cu inculpatul Se va emite mandat de aducere pe numele inculpatului. Se va repeta procedura de citare cu martorii V********* C***** şi D*** I*****, propuşi prin rechizitoriu.
Incuviinţeaza cererile de amânare a cauzei formulate de catre aparatorul iunculpatului şi de catre reprezentantul parchetului. Amină cauza la: 22.06. 2007, pentru se va repeta procedura de citare inculpatul Se va emite mandat de aducere pe numele inculpatului. Se va emite adresa catre IPJ Dambovita în vederea eliberarii fişei de cazier judiciar a inculpatului. Se va repeta procedura de citare cu martorii V********* C***** şi D*** I*****, propuşi prin rechizitoriu.