Dosar 17392/281/2007 din 27.11.2007

cerere de liberare condiţionată (art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi următoarele C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 17392/281/2007
Data dosar:
27.11.2007
Instanta:
Judecătoria Ploiești
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
cerere de liberare condiţionată (art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi următoarele C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 29.11.2007 la ora 8:30

    Complet: 6 Penal
  • Soluţionare

    HOT: 29.11.2007. Admite propunerea de liberare condiţionată, formulată de Comisia de Propuneri din cadrul Penitenciarului Târgşor, privind pe condamnata AVRAMESCU GABRIELA, fiica lui ŞTEFAN şi ANICA, născută la data de 08.07.1977 în Bucureşti, în prezent aflată în executarea pedepsei de 5 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 497/2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti Secţia a-I-a Penală şi, în consecinţă: Constată îndeplinite condiţiile disp. art. 59 Cod penal şi dispune punerea în libertate condiţionată a condamnatei, căreia i se atrage atenţia asupra disp. art. 61 Cod penal, privind efectele liberării condiţionate, pentru restul de pedeapsă de 677 zile de închisoare, rămase neexecutate. Cheltuielile judiciare avansate de stat, vor rămâne în sarcina de plată a acestuia, iar onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 40 RON, va fi suportat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu recurs în termen de 3 zile de la pronunţare, pentru condamnată de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 29.11.2007. Preşedinte, Anca Zamfirescu

Flux dosar


Actualizare GRPD