Dosar 17400/281/2007 din 27.11.2007

cerere de liberare condiţionată (art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi următoarele C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 17400/281/2007
Data dosar:
27.11.2007
Instanta:
Judecătoria Ploiești
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
cerere de liberare condiţionată (art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi următoarele C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 29.11.2007 la ora 8:30

    Complet: 6 Penal
  • Soluţionare

    11.2007 Admite propunerea de liberare condiţionată, formulată de Comisia de Propuneri din cadrul Penitenciarului Ploieşti, privind pe condamnatul CÎRSTEA AUREL CONSTANTIN, fiul lui GHEORGHE şi LUCIA CONSTANŢA, născut la data de 08.09.1980,în jud.Prahova, oraşul Ploieşti, C.N.P.1800908297283, în prezent aflat în executarea pedepsei de 4 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 497/2003, pronunţată de Judecătoria Ploieşti, şi în consecinţă: Constată îndeplinite condiţiile disp. art.59 Cod penal şi dispune punerea în libertate condiţionată a condamnatului, căreia i se atrage atenţia asupra disp. art.61 Cod penal, privind efectele liberării condiţionate, pentru restul de pedeapsă de 430 zile de închisoare rămase neexecutate. Cheltuielile judiciare avansate de stat, vor rămâne în sarcina de plată a acestuia, iar onorariul apărătorului din oficiu va fi suportat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu recurs în termen de 3 zile de la pronunţare, pentru condamnat de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 29.11.2007. Preşedinte, Anca Zamfirescu

Flux dosar


Actualizare GRPD