Dosar 17482/281/2007 din 28.11.2007

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 17482/281/2007
Data dosar:
28.11.2007
Instanta:
Judecătoria Ploiești
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 18.01.2008 la ora 8:30

    Complet: Amânare pronunţare
  • Soluţionare

    În baza art. 87, alin. 1 din OUG 195/2002 modificată, condamnă pe inculpatul ILIE IONEL VALENTIN, fiul lui Gheorghe şi Georgeta, născut la 19.06.1977, în Ploieşti, jud. Prahova, cetăţean român, necăsătorit, studii medii, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale, domiciliat în com. Gorgota, sat Poienarii Apostoli, nr. 193, jud. Prahova, CNP *********6010, la 1(un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, faptă din 29/30.06.2007 . Face aplic. art. 71 şi 64 lit. a, b C.pen. În baza art. 81 c.p. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante pe o durată de 3 ani, termen de încercare, stabilit potrivit art. 82 c.p. În baza art. 71, alin 5 C.p. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare sus - menţionat. În baza art. 359 C.p.p. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.p., privind revocarea suspendării condiţionate, în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare. În baza art. 191 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 150 lei. Cu apel în 10 zile de la pronunţare . Pronunţată în şedinţă publică, azi 18.01.2008.

  • Sedinta din data de 17.01.2008 la ora 8:30

    Complet: 2 Penal
  • Încheiere

    amână pronunţarea la 18.01.2008

  • Sedinta din data de 27.12.2007 la ora 8:30

    Complet: 2 Penal
  • Încheiere

    În temeiul disp. art. 67, alin. 2 c.p.p., instanţa va încuviinţa inculpatului proba în circumstanţiere, considerând-o concludentă şi utilă soluţionării cauzei şi în vederea administrării acesteia, instanţa va amâna judecarea cauzei Având în vedere declaraţia inculpatului de recunoaştere a săvârşirii faptei reţinute în sarcina sa prin rechizitoriu, instanţa apreciază că nu mai este necesară audierea martorilor din acte şi va face aplicarea disp. art. 329 c.p.p. cu privire la aceştia D I S P U N E Instanţa, în baza art. 300, alin. 1 C.p.p. constată regularitatea actului de sesizare a instanţei . În temeiul disp. art. 67, alin. 2 c.p.p., instanţa încuviinţează inculpatului, proba cu un martor în circumstanţiere . Instanţa face aplicarea disp. art. 329 c.p.p. cu privire la martorii din acte Baiu Doina şi Covbis Nicolai, urmând ca aceştia să nu mai fie citaţi în cauză . Pune în vedere inculpatului să indice numele şi adresele martorului în circumstanţiere încuviinţat, ori să îl prezinte personal la următorul termen de judecată, pentru a fi audiat . Amână judecarea cauzei la data de 17.01.2008, sala 4, pentru când inculpatul are termen în cunoştinţă . Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27.12.2007.

Flux dosar


Actualizare GRPD